O cetăţeancă ruso-americancă cu reşedinţa la Los Angeles a fost arestată la Ekaterinburg, în Rusia, cu privire la ”trădare” anunţă marţi Serviciul federal rus de securitate (FSB), care o acuză de faptul că a strâns bani pentru armata ucraineană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Serviciul federal de securitate a pus capăt, la Ekaterinburg, activităţilor ilegale ale unei rezidente din Los Angeles în vârstă de 33 de ani, deţinătoare a cetăţeniilor rusă şi americană”, anunţă într-un comunicat FSB.

Tânăra, a cărei identitate nu este dezvăluită de FSB, a fost arestată în cadrul unei anchete cu privire la ”trădare”, deoarece ar fi strâns - de la începutul Războiului din Ucraina, la 24 februarie 2022 - ”fonduri în profitul unei organizaţii ucrainene care le foloseşte apoi pentru a cumpăra mijloace mecicale tactice, echipament, armament şi muniţie Forţelor armate ale Ucrainei”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

FSB o acuză de participare, ”în Statele Unite, în mai multe rânduri, la acţiuni publice de susţinere a regimului de la Kiev”.

Într-o înregistrare video difuzată de agenţia de presă de stat RIA Novosti apare o tânără purtând o geacă albă şi o căciulă albă trasă pe ochi, în timp ce este încătuşată de către un agent FSB care poartă cagulă.

Mai mulţi cetăţeni americani sunt încarceraţi în Rusia, inclusiv jurnalistul Ivan Gershkovich, arestat în urmă cu un an cu privire la spionaj - tot la Ekaterinburg -, o acuzaţie pe care o resping atât el şi familia sa, cât şi ziarul la care lucra, Wall Street Journal (WSJ) şi Guvernul american.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat că vrea să negocieze un schimb de deţinuţi cu Statele Unite şi a evocat cazul unui bărbat condamnat cu privire la un asasinat comandat, atribuit Rusiei, aflat în închisoare în Germania.

Detenţia provizorie a lui Evan Gershkovich urmează să fie prelungită marţi, într-o audiere, la Moscova.

Un fost puşcaş marin american, Paul Whelan, încarcerat în Rusia din 2018, aşteaptă la rândul său un schimb de deţinuţi şi respinge acuzaţii de spionaj în urma cărora a fost condamnat la 16 ani de închisoare.

O jurnalistă ruso-americancă, Alsu Kurmasheva, care lucrează la publicaţia Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), cu sediul la Praga şi finanţată de către Guvernul american, a fost arestată în octombrie 2023.

Presa rusă scrie că ea este acuzată de difuzare de ”informaţii false” despre armata rusă în Ucraina, o infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.