Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a avertizat la New York că orice normalizare între Israel şi Arabia Saudită ar fi o trădare a cauzei palestiniene, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Credem că o relaţie între ţările din regiune şi regimul sionist ar fi o înjunghiere pe la spate a poporului palestinian şi a rezistenţei palestiniene", a declarat Raisi într-o conferinţă de presă în marja Adunării Generale a ONU.

Întrebat despre apropierea în curs de desfăşurare între Israel şi Arabia Saudită, preşedintele iranian a început prin a saluta "relaţia în curs de dezvoltare a Iranului cu Arabia Saudită".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cele două puteri adversare şi rivale istorice din Golf - monarhia saudită sunnită şi Republica Islamică Iraniană şiită - au început o normalizare surprinzătoare în primăvara anului trecut, sub egida Chinei.

În paralel, Arabia Saudită şi Israelul "se apropie pe zi ce trece" de o normalizare a relaţiilor lor, care ar fi istorică, a declarat miercuri prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salmane, supranumit MBS, la postul de televiziune Fox News.

În acelaşi timp, preşedintele american Joe Biden se întâlnea la New York cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a discuta despre această apropiere israeliano-saudită.

"Nu am auzit nimic de aşa ceva", a fost răspunsul iniţial al preşedintelui iranian.

"Cu toate acestea, iniţierea unei relaţii între regimul sionist şi orice regim din regiune cu scopul de a asigura securitatea regimului sionist nu va îndeplini în mod evident acest obiectiv", a avertizat preşedintele iranian, ale cărui remarci au fost traduse în limba engleză.

La New York, premierul israelian a insistat asupra posibilităţii unei normalizări a relaţiilor cu Arabia Saudită, încurajată puternic de preşedintele Statelor Unite, în urma a ceea ce predecesorul său Donald Trump a făcut între Israel şi Emiratele Arabe Unite sau Maroc, de exemplu.

"Cred că sub conducerea dumneavoastră, domnule preşedinte, putem încheia un acord de pace istoric între Israel şi Arabia Saudită", a afirmat Benjamin Netanyahu.

De partea sa, MBS a precizat la Fox News: "Pentru noi, problema palestiniană este foarte importantă. Trebuie să o rezolvăm". De asemenea, el a subliniat că "negocierile (cu statul evreu) merg bine până acum".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.