O rachetă lansată cel mai probabil de militanţii Hamas în timpul atacului lor din 7 octombrie asupra Israelului a lovit o bază militară israeliană unde, potrivit experţilor, s-ar afla multe dintre rachetele cu capacitate nucleară ale ţării, potrivit unei analize vizuale a urmărilor atacului realizată de The New York Times (NYT).
Deşi rachetele în sine nu au fost lovite, impactul loviturii de la baza Sdot Micha din centrul Israelului a declanşat un incendiu care s-a apropiat de depozitele cu rachete şi alte arme sensibile.
Israelul nu a recunoscut niciodată existenţa arsenalului său nuclear, deşi avertizori de integritate israelieni, oficialii americani şi analiştii de imagini din satelit sunt cu toţii de acord că ţara deţine cel puţin un număr mic de arme nucleare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Hans Kristensen, director al proiectului de informaţii nucleare al Federaţiei Oamenilor de Ştiinţă Americani, a declarat pentru The New York Times că estimează că cel mai probabil există între 25 şi 50 de lansatoare de rachete de top Jericho (Ierihon), cu capacitate nucleară, la bază. Potrivit experţilor şi documentelor declasificate ale guvernului american, rachetele Jericho ale Israelului sunt echipate pentru a transporta focoase nucleare. Cel mai probabil, aceste focoase sunt păstrate într-o locaţie separată, departe de bază şi, prin urmare, nu au fost ameninţate în timpul atacului, a declarat dl Kristensen, care a studiat baza.
PRIMA DATĂ CÂND HAMAS LOVEŞTE UN SIT NUCLEAR
Lovitura asupra Sdot Micha, care nu a fost raportată până acum, este primul caz cunoscut în care militanţii palestinieni au lovit un sit suspectat că ar conţine armament nuclear israelian. Nu este clar dacă aceştia ştiau specificul a ceea ce vizau, dincolo de faptul că baza este pur şi simplu o facilitate militară. Hamas este gruparea care a lansat majoritatea rachetelor la 7 octombrie.
Dar ţintirea uneia dintre cele mai sensibile locaţii militare din Israel arată că amploarea atacurilor din 7 octombrie ar fi putut fi chiar mai mare decât se ştia până acum şi că rachetele pot pătrunde în spaţiul aerian din jurul armelor strategice atent păzite ale Israelului, comentează NYT.
Atacul asupra zonei din jurul Sdot Micha a implicat o serie de rachete pe parcursul mai multor ore, conform datelor sistemelor de alarmă. Nu este clar câte rachete au fost interceptate de sistemul de apărare aeriană Iron Dome al Israelului şi câte au reuşit să se strecoare şi să lovească baza în plus faţă de cea depistată de analiza vizuală a NYT.
Un purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului a refuzat să comenteze constatările publicaţiei americane.
De la 7 octombrie, însă, Israelul pare să fi recunoscut şi să fi răspuns la ameninţarea atacurilor cu rachete la Sdot Micha. Imagini recente din satelit arată că în jurul poziţiilor militare din apropierea locului de impact al rachetelor palestiniene au fost construite noi diguri şi valuri de pământ, probabil pentru a se apăra împotriva şrapnelului sau a resturilor de la exploziile unor potenţiale viitoare atacuri.
CUM A FOST DEPISTAT ATACUL
The New York Times a identificat prima dată un incendiu provocat de atacul de la Sdot Micha folosind imaginile publice din satelit ale NASA pentru detectarea incendiilor de vegetaţie. Nu a mai existat un incendiu - indiferent de cauză - de o magnitudine similară la această bază cel puţin din 2004.
Dovezi suplimentare ale atacului există în imaginile din satelit disponibile public, în înregistrările sistemlor de alarmă şi în postările din reţelele sociale, care au dezvăluit, de asemenea, eforturile de combatere a incendiului de vegetaţie aprins de racheta căzută.
Racheta a lovit în limitele bazei, situată la circa 40 de km nord-est de Gaza şi la 25 de km vest de Ierusalim, în jurul orei locale 10.00. A căzut într-o mică râpă care se află lângă o instalaţie de rachete Ierihon, un sistem radar mare şi o baterie de rachete de apărare aeriană. Explozia a declanşat rapid un incendiu în vegetaţia densă şi uscată.
Deşi The NYTimes nu a putut confirma dacă şi alte rachete au lovit baza, imaginile din satelit surprinse la ora locală 10:30 arată că incendiul din apropierea rachetelor Jericho a fost singurul din bază.
Alte imagini din satelit realizate în orele de după lovitură au surprins răspândirea rapidă a incendiului şi eforturile pompierilor israelieni de a opri extinderea acestuia. Cel puţin două avioane de stingere a incendiilor şi dungi de material ignifug de culoare roşu aprins sunt vizibile în apropierea focului.
A doua zi, o imagine din satelit a dezvăluit că noi poteci şi benzi de protecţie împotriva incendiilor fuseseră tăiate prin pădure pentru a limita înaintarea flăcărilor, care păreau a fi stinse.
Decker Eveleth, un cercetător de la Middlebury Institute of International Studies care a analizat imaginile, a declarat că se pare că "drumurile au fost create de vehiculele de stingere a incendiilor care se asigurau că focul nu se apropie astfel de lansatoare".
CÂT DE MARE ESTE PERICOLUL
Potrivit unei baze de date a Universităţii din Maryland care urmăreşte atacurile asupra instalaţiilor nucleare, în trecut au existat doar cinci atacuri cunoscute în întreaga lume asupra unor baze cu arme nucleare. Dar, din cauza secretomaniei inerente ce înconjoară armele nucleare, este posibil ca numărul exact să nu fie niciodată cunoscut public. Cu toate acestea, Gary Ackerman, unul dintre cercetătorii care au creat baza de date, a declarat că atacul din 7 octombrie a fost unic. "Nu este ceva ce se întâmplă în fiecare zi", a spus el.
Hamas şi alte grupări militante palestiniene lansează de obicei rachete asupra oraşelor israeliene relativ apropiate de Gaza. Într-adevăr, acestea au tras mii de proiectile spre aceste locaţii la 7 octombrie. În rarele ocazii în care grupurile lansează rachete cu rază mai mare de acţiune, acestea vizează de obicei oraşe israeliene mai îndepărtate de Gaza, precum Tel Aviv şi Rishon LeZion, mai degrabă decât bazele militare care stochează armament avansat şi care, în unele cazuri, se află mult mai aproape de Gaza.
Baza Sdot Micha, care există din 1962 şi este vizibilă în mod clar pe imaginile publice din satelit, ocupă mii de hectare de dealuri. Deşi rachetele lansate de militanţii din Fâşia Gaza pot fi imprecise, este puţin probabil ca Sdot Micha să fi fost lovită din greşeală. Practic, nu există alte ţinte - în afară de instalaţii militare sensibile - pe o rază de trei kilometri de la locul de impact al rachetei. Există, de asemenea, puţine ţinte importante, non-militare, în întreaga regiune, din cauza populaţiei răsfirate, arată NYT.
Deşi incendiul a ars aproximativ 16 hectare la bază, armamentul şi echipamentele au rămas în siguranţă. Flăcările s-au oprit la aproximativ 1.000 de metri de cea mai apropiată instalaţie care ar găzdui rachete Jericho, dar s-au apropiat la mai puţin de 400 de metri de un mare sistem radar construit pe un deal în cadrul bazei, potrivit unei analize a imaginilor din satelit realizate de NYTimes.
Kristensen a observat că, chiar dacă focul ar fi ajuns la rachete, instalaţiile lor de depozitare subterane, în tuneluri, au fost construite pentru a rezista la daune. Cu toate acestea, el a remarcat riscurile inerente unui incendiu de această dimensiune care arde în apropierea depozitelor de combustibil volatil şi de muniţie. "Tot felul de lucruri pot merge prost", a spus el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.