Norvegia a ridicat, sâmbătă, ultimele restricţii anti-Covid, eliminând măsurile de distanţare socială şi purtarea măştilor în spaţiile aglomerate, în ciuda unei creşteri a infecţiilor cu varianta Omicron, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Înlăturăm recomandarea de distanţare socială”, a declarat premierul Jonas Gahr Store într-o conferinţă de presă. "Acum putem avea interacţiuni sociale ca înainte, participând la ieşiri de noapte, evenimente culturale şi altele. Şi, de asemenea, când mergi la muncă în autobuze, trenuri şi feriboturi”, a adăugat el.

Norvegia a eliminat deja majoritatea celorlalte restricţii legate de Covid la începutul acestei luni, cum ar fi munca la distanţă sau limitarea numărului de persoane la diverse adunări.

Obligaţia de izolare timp de patru zile după un test Covid pozitiv a fost retrogradată sâmbătă la o simplă recomandare, în timp ce copiii cu simptome respiratorii nu mai sunt obligaţi să fie testaţi.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Şeful guvernului a subliniat, însă, că "pandemia nu s-a încheiat" şi i-a sfătuit pe cei care nu au fost vaccinaţi şi pe persoanele cu risc să respecte în continuare distanţarea socială şi să poarte măşti atunci când distanţarea nu este posibilă.

Institutul Norvegian de Sănătate Publică (FHI) a anunţat că încă nu a fost atins vârful infecţiilor cu varianta Omicron, dar acesta este aşteptat în curând. Numărul de spitalizări legate de Covid a crescut cu 40% în ultima săptămână.

De la începutul pandemiei, în Norvegia au fost înregistrate 986.851 de cazuri pozitive şi 1.440 de decese legate de virus, unde peste 91% din populaţie a primit cel puţin două doze de vaccin.

Institutul de sănătate estimează că trei până la patru milioane de oameni dintr-o populaţie totală de 5,4 milioane ar putea fi infectaţi până în vară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.