Nikki Haley, sigura contracandidată a lui Donald Trump în cursa pentru nominalizarea candidatului Partidului Republican la alegerile prezidenţiale, a anunţat oficial miercuri că îşi încheie campania, decizia intervenind a doua zi după ce Super Tuesday, cel mai amplu eveniment electoral al calendarului alegerilor din SUA, a confirmat practic că fostul preşedinte va avea ocazia să-şi ia revanşa în noiembrie în faţa actualului preşedinte democrat, Joe Biden, în cursa pentru Casa Albă.
"A sosit momentul să-mi suspend campania. Am spus că vreau ca americanii să îşi facă auzite vocile. Am făcut acest lucru. Nu am niciun regret", a declarat Nikki Haley miercuri, în Carolina de Sud, statul său natal a cărei guvernatoare a fost. "Deşi nu voi mai fi candidat, nu voi înceta să îmi folosesc vocea pentru lucrurile în care cred", a promis Nikki Haley, evitând astfel să-şi exprime o susţinere explicită pentru Donald Trump, care va fi candidatul Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
"Cu puţin peste un an în urmă mi-am lansat campania pentru preşedinţie. Când am început, am spus că această campanie a fost întemeiată pe dragostea mea pentru ţară. Săptămâna trecută, mama mea, o imigrantă din prima generaţie, a ajuns să voteze pentru fiica ei la preşedinţie. Doar în America" se poate întâmpla asta, a spus Haley, care provine dintr-o familie de imigranţi indieni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Haley, fostă ambasadoare în timpul administraţiei Trump la Naţiunile Unite, a făcut anunţul retragerii din cursa prezidenţială într-un discurs susţinut la Charleston, la o zi după Super Tuesday, când Trump a învins-o categoric în 14 din cele 15 competiţii republicane de nominalizare.
Haley a rezistat mai mult decât orice alt contracandidat republican al lui Trump, dar nu a reprezentat niciodată o ameninţare serioasă pentru fostul preşedinte, a cărui priză asupra bazei partidului rămâne fermă, în ciuda multiplelor acuzaţii penale.
Revanşa pe care Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, are ocazia să şi-o ia în faţa lui Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, în prima competiţie prezidenţială americană repetată din 1956, este o cursă electorală pe care puţini americani şi-o doresc. Sondajele de opinie arată că atât Biden, cât şi Trump au cote de aprobare scăzute în rândul alegătorilor.
Alegerile promit să divizeze şi mai mult o ţară deja sfâşiată de polarizarea politică. Biden l-a prezentat pe Trump ca pe un pericol existenţial pentru principiile democratice, în timp ce Trump a încercat să reia afirmaţiile sale false că el a câştigat de fapt în 2020, nu Biden.
Haley, în vârstă de 52 de ani, şi-a atras sprijinul unor donatori generoşi, care aveau intenţia de a-l împiedica pe Trump să câştige a treia nominalizare republicană consecutivă la preşedinţie. Haley a avut o prestaţie foarte bună şi a obţinut puncte în faţa contracandidaţilor la dezbaterile electorale republicane, pe care Trump a ales să le boicoteze. Însă, în cele din urmă, ea nu a reuşit să convingă suficienţi alegători conservatori în faţa dominaţiei lui Trump.
Dar rezultatele ei mai bune în rândul republicanilor moderaţi şi al independenţilor au evidenţiat modul în care stilul brutal al lui Trump l-ar putea face vulnerabil în alegerile din 5 noiembrie împotriva lui Biden.
Bazându-se pe experienţa sa în domeniul politicii externe ca ambasador al ONU, Haley a afirmat pe parcursul campaniei sale că Statele Unite trebuie să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruseşti, o poziţie în dezacord cu cea a lui Trump.
Cu toate acestea, nu există niciun indiciu că Trump şi-ar modera mesajul. "El va continua să se concentreze pe problemele care contează: imigraţie, economie, politică externă", a declarat marţi seara Karoline Leavitt, secretar de presă pentru campania lui Trump.
Biden are propria sa povară, inclusiv îngrijorarea larg răspândită cu privire la vârsta sa. Trei sferturi dintre respondenţii unui sondaj Reuters/Ipsos din februarie au declarat că este prea bătrân pentru a mai lucra în administraţie, după ce a fost deja cel mai bătrân preşedinte american din istorie. Aproximativ jumătate dintre respondenţi au spus acelaşi lucru despre Trump.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...