Uniunea Europeană şi Regatul Unit au hotărât să anuleze negocierile cu privire la Brexit prevăzute la Londra săptămâna viitoare, din cauza crizei noului coronavirus, a anunţat Guvernul britanic într-un comunicat, relatează Reuters.
”Date fiind evoluţiile legate de covid-19, negociatorii britanici şi europeni au decis împreună azi (joi) să anuleze runda de negocieri de săptămâna viitoare, la Londra, în forma prevăzută iniţial”, se arată în comunicat.
”Cele două părţi reflectează în prezent la soluţii alternative în vederea continării discuţiilor, iar recurgerea la videoconferinţe este avută în vedere”, adaugă Guvernul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier denunţa în urmă cu o săptămână ”divergenţe grave” între UE şi regat, în urma unei prime runde de negocieri cu privire la viitoarea relaţie.
Cele două părţi urmau să se reîntâlnească la Londra la 18 martie şi să reia dialogul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...