NATO a plasat o comandă de rachete antiaeriene Stinger în valoare de aproape 700 de milioane de dolari în numele mai multor state membre, a anunţat marţi secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, informează Reuters.
"Chiar astăzi, (agenţia de achiziţii a NATO) NSPA a semnat un nou contract multinaţional pentru rachete Stinger în valoare de aproape 700 de milioane de dolari", a declarat Stoltenberg la o reuniune a liderilor din industria de apărare care are loc în marja summitului NATO de la Washington.
Ultimul contract pentru rachetele Stinger, produse de divizia Raytheon a RTX, fusese atribuit în mai 2022, când Armata SUA a cumpărat rachete antiaeriene în valoare de 625 de milioane de dolari pentru a-şi reface stocurile trimise în Ucraina.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Rachetele Stinger, care pot fi trase de la nivelul umărului, au fost la mare căutare în Ucraina, unde au oprit cu succes atacurile ruseşti din aer, dar şi în ţările europene vecine care se tem că ar putea fi nevoite să respingă şi ele forţele ruseşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.