Nava gărzii de coastă italiene care are la bord 177 de migranţi a acostat în Catania, dar ministrul de Interne al Italiei nu a permis debarcarea celor de la bord, scrie The Guardian.
Pasagerii, care sunt blocaţi de cinci zile pe nava Ubaldo Diciotti, nu vor avea voie să părăsească ambarcaţiunea până când "Europa nu va interveni pentru a ajuta”, a afirmat Salvini.
"Nava va putea ajunge în Italia, câtă vreme cei 177 de migranţi sunt distribuiţi în spiritul solidarităţii UE”, a afirmat Salvini.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Nava Diciotti a acostat în Catania luni seară la ora locală 23:53 dar pasagerii au fost nevoiţi să rămână la bord. Majoritatea provin din Eritreea şi Somalia.
"Au nevoie de asistenţă cât de repede posibil. Unii dintre ei au fost închişi în lagărele de detenţie din Libia timp de mai multe luni, dacă nu chiar un an”, a declarat Giovanna Di Benedetto, o purtătoare de cuvânt a organizaţiei Salvaţi Copiii.
Bruxellesul a comunicat că se află în discuţii cu unele state UE, fără să ofere detalii.
Diciotti a salvat săptămâna trecută 190 de migranţi dintr-o barcă supraaglomerată, iar garda de coastă i-a evacuat pe 13 dintre ei pentru îngrijiri medicale. Însă, în loc să îi aducă şi pe ceilalţi pe ţărm, nava Diciotti a rămas în apele internaţionale, în timp ce Guvernul italian a insistat că este datoria Maltei să îi preia. În schimb, Malta a comunicat că imigranţii au refuzat să fie ajutaţi pentru că doreau să ajungă în Italia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.