Ministrul britanic pentru Irlanda de Nord, Steve Baker, propune redeschiderea acordului comercial Brexit încheiat de David Frost cu Uniunea Europană, ca mijloc de a rezolva problemele cauzate de protocolul privind Irlanda de Nord, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Propunerea vine după ce premierul britanic Rishi Sunak a luat măsuri menite să suprime o revoltă în cadrul Partidului Conservator din cauza sugestiilor că Downing Street ar fi plănuit construirea unei relaţii în stil elveţian cu UE pentru a slăbi barierele comerciale în privinţa alimentelor şi produselor agricole.

Într-un document confidenţial care circulă în  Biroul privind Irlanda de Nord, Baker subliniază modalităţi potenţiale de a elimina rolul Curţii Europene de Justiţie în dispute, lucru pe care atât unioniştii, cât şi Eurosceptic European Research Group (ERG), le solicită.

Propunerile revizuiesc, în esenţă, un argument de succesiune pe care Regatul Unit l-a pierdut în 2017, când Partidul Conservator era nehotărât în privinţa deciziei de a rămâne în uniunea vamală şi piaţa unică a UE.

Când nu a primit angajamentul necesar din partea Theresei May, UE a decis ca Protocolul nord-irlandez să fie inclus în acordul de retragere obligatoriu din punct de vedere juridic, şi nu în acordul comercial.

În document, Baker sugerează inversarea acestei ordini pentru a pune capăt conflictului asupra protocolului din Irlanda de Nord. El sugerează actualizarea acordului comercial prin adăugarea unui ”capitol de cooperare vamală” şi modificarea protocolului pentru a include un mecanism de dispută care nu implică CEJ. Cu toatea acestea, experţii spun că ar putea fi o provocare care nu poate fi depăşită.

”Toate acestea sunt teoretic posibile, dar dacă UE ar fi de acord cu asta este o altă problemă”, a spus Catherine Barnard, profesor de drept european la Universitatea Cambridge şi director adjunct al grupului de experţi the ”UK in a Changing EUorpe”.

Ea a spus că UE ”a adoptat o abordare foarte fermă” conform căreia CEJ trebuie să aibă un rol în protocol dacă Irlanda de Nord doreşte să rămână la adăpost – urmând atât normele Regatului Unit, cât ăi pe cele ale UE în ceea ce priveşte comerţul.

Dar Baker a susţinut că, deşi este o cale ”îngustă şi abruptă”, voinţa politică de a găsi o soluţie la problema Brexit-ului din Irlanda de Nord există, având în vedere că preşedintele american Joe Biden, UE, Irlanda şi guvernele britanice şi-au exprimat hotărârea de a găsi o soluţie negociată până la cea de-a 25-a aniversare a acordului din Vinerea Mare, în aprilie anul viitor.

În conformitate cu aranjamentele actuale, întreprinderile care trimit mărfuri din Marea Britanie în Irlanda de Nord trebuie să respecte legile şi reglementările UE privind taxele vamale şi standardele.

UE a sugerat o bandă specială rapidă pentru mărfurile care rămân în Irlanda de Nord, cum ar fi cârnaţi, mâncăruri gata preparate şi produse horticole, inclusiv cartofi de sămânţă şi copaci pentru supermarketuri, precum şi magazine cu produse de grădinărit şi agricultură.

Marea Britanie a cerut un sistem similar ”benzilor verzi” pentru camioanele încărcate cu mărfuri destinate Irlandei de Nord şi ”benzi roşii” pentru cele cu mărfuri destinate Republicii Irlanda şi UE.

Sefcovic, vicepreşedintele Comisiei Europene. a spus recent că acest sistem va reduce controalele la câteva camioane pe zi. Anul trecut, Sefcovic a spus că un acord comercial în stil elveţian va elimina 80% din controale, deoarece ar însemna că standardele alimentare şi agricole din Regatul Unit sunt aliniate legal cu Regatul Unit.

Cu toate acestea, Sunak a respins informaţiile conform cărora acum ia în considerare această opţiune pe scena mai largă Regatul Unit-UE, spunând la începutul acestei săptămâni că a avea ”libertate de reglementare” de a te abate de la standardele UE este un avantaj-cheie, la care nu va renunţa în orice negocieri viitoare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.