Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica India că, începând cu data de 5 august 2019, pe fondul escaladării tensiunilor apărute ca urmare a revocării statutului special al statului Jammu şi Kashmir, guvernul Republicii India a emis un ordin prin care se interzice circulaţia publicului în zonă, serviciile de Internet şi serviciile de telefonie mobilă fiind suspendate în mai multe locuri din stat.
Potrivit MAE, cetăţenii străini nu au acces în zonă, iar cei aflaţi deja în regiune, trebuie să părăsească imediat statul.
Cetăţenii români aflaţi în Republica India sunt sfătuiţi:
- să urmărească avertismentele de călătorie de pe pagina web a MAE;
- să îşi înregistreze prezenţa în Republica India la secţia consulară a Ambasadei României la New Delhi.
Totodată, este indicat ca cetăţenii români să evite deplasările în zonele Srinagar, Imphal, Uttar Pradesh şi West Bengal, precum şi locurile aglomerate din localităţile Pune, New Delhi şi Mumbai.
Pentru a călători în Sikkim, Arunachal Pradesh şi în Insulele Andaman şi Nicobar, sunt necesare permise emise de guvernul indian. De asemenea, au fost necesare permise şi pentru efectuarea de vizite în Nagaland, Manipur şi Mizoram, dar aceste solicitări sunt în stare permanentă de revizuire şi pot fi eliminate. În acest scop, cetăţenii români sunt sfătuiţi să depună cererile pentru obţinerea acestor permise cu cel puţin trei luni în avans.
”Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici India nu poate fi exclusă din faţa acestei ameninţări. În ultimii ani au fost înregistrate atentate teroriste în New Delhi, Ahmedabad, Mumbai şi Bangalore, fiind vizate locurile publice. În regiunea de Nord-Est (la frontiera cu Pakistan), precum şi în Jammu şi Kashmir există un pericol major de atacuri teroriste sau de desfăşurare a unor acţiuni ale grupărilor insurgente sau separatiste. Totodată, Uttar Pradesh şi West Bengal au fost scena unor atacuri teroriste”, a transmis MAE.
Potrivit sursei citate, în Darjeeling şi Bengalul de Nord se înregistrează periodic greve spontane care conduc la întreruperi în domeniul transporturilor, lipsa aprovizionării cu apa potabilă, închiderea magazinelor şi restricţionarea serviciilor publice în respectivele regiuni.
În New Delhi, poliţia locală a instalat puncte de control pe străzi şi în principalele puncte aglomerate din oraş care efectuează controale ale autovehiculelor.
”Pentru a evita situaţiile neplăcute care pot apărea în cadrul deplasării în India, este indicat ca cetăţenii români să se informeze, în prealabil, asupra situaţiei de securitate din zonă”, a mai transmis MAE.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la New Delhi: +911126141663, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica India: +918130303444.
Cetăţenii români care se deplasează în aceste zone de risc sunt atenţionaţi că posibilităţile de intervenţie ale misiunii diplomatice în astfel de zone sunt reduse.
De asemenea, cetăţenii români sunt sfătuiţi cu insistenţă să îşi încheie asigurare de călătorie, medicală şi de viaţă.
MAE recomandă cetăţenilor români care se află în India:
Să evite deplasările în zonele montane ale Indiei, în timpul musonului.
Să evite circulaţia pe timp de noapte, locurile aglomerate, demonstraţiile şi deplasarea în zone izolate ale ţării.
Să recurgă numai la serviciile de transport oferite de firme de taxi omologate.
Să păstreze în locuri sigure documentele şi valorile personale, biletele de călătorie banii, cărţile de credit şi să nu le expună în mod vizibil asupra lor sau în maşini.
Să încuie maşinile şi să le asigure cu sisteme de alarmă.
Să respecte anunţurile sau recomandările autorităţilor locale
Pe timpul călătoriilor în India, persoanele de sex feminin trebuie să manifeste prudenţă în privinţa persoanelor cu care intră în contact, a locurilor în care se deplasează pentru a nu se expune riscului de a fi agresate fizic sau sexual.
Potrivit MAE, persoanele de sex feminin care călătoresc în India trebuie să evite să călătorească singure în mijloace de transport public sau în taxiuri, autoricşe, în special pe timp de noapte. De asemenea, acestea trebuie să respecte obiceiurile locale, codul de îmbrăcăminte local, să evite să poarte ţinute care să atragă atenţia localnicilor (ţinute mulate) şi să evite zonele izolate, inclusiv plajele, la orice oră din zi.
”În ultima perioadă, în India, s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri declarate de agresiune sexuală împotriva femeilor şi tinerelor. Recentele atacuri sexuale asupra unor turiste străine arată că şi femeile de altă naţionalitate, venite în vizită/turism etc. sunt la fel de vulnerabile în faţa acestui fenomen. Au fost înregistrate mai multe agresiuni sexuale asupra unor cetăţene străine, în Delhi, Bangalore precum şi în statele Rajasthan şi Goa”, a mai transmis MAE.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se deplasează în Republica India că, pe fondul ploilor abundente, cu debite peste medie, înregistrate în perioada musonică actuală şi din cauza înmulţirii ţânţarilor, în zona capitalei New Delhi se constată creşteri semnificative ale cazurilor de infectare cu virusurile Chikungunya şi Dengue.
Se recomandă cetăţenilor români să manifeste o atenţie sporită la deplasările pe teritoriul Republicii India, ca urmare a riscului ridicat de infectare cu virusurile Chikungunya şi Dengue, afecţiuni cauzate de înţepăturile de ţânţari.
Totodată, cetăţenii români sunt sfătuiţi să-şi ia măsuri de precauţie împotriva ţânţarilor (folosirea cremelor de protecţie, îmbrăcăminte adecvată – pantaloni lungi, cămăşi cu mânecă lungă precum şi utilizarea plaselor, la paturi, împotriva ţânţarilor).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.