Un fost militar britanic, David Holden, în vârstă de 53 de ani, a fost găsit vinovat, vineri, de un tribunal nord-irlandez, de uciderea unui tânăr, Aidan McAnespie, la vârsta de 23 de ani, în 1988, în timpul ”tulburărilor”, o perioadă sângeroasă în această provincie britanică, relatează AFP.
David Holden a fost condamnat, de către un tribunal din Belfast, de uciderea lui Aidan McAnespie cu un glonţ în spate, pe când traversa frontiera dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, în 1988.
Este pentru prima oară de la Acordul de Pace din 1998 când un fost militar britanic este condamnat în Irlanda de Nord cu privire la fapte din timpul ”tulburărilor” - 30 de ani de confruntări sângeroase în provincia britanică.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Înaintea Acordului de Pace din 1998, contruntări sângeroase între unionişti - în principal protestanţi, susţinători ai unei menţineri a provinciei sub Coroana britanică - şi republicani - în principal catlici şi susţinători ai unei reunifcări cu insula irlandeză - s-au soldat cu 3.500 de morţi.
Problema judecării foştilor militari cu privire la fapte comise în această perioadă împarte Irlanda de Nord, în care conflictul este încă viu în memorie.
În timpul procesului, judecătorul John O'Hara a respins explicaţia lui David Holden, care afirma că a tras accidental, deoarece avea mâinile umede.
Judecătrorul a stabilit că a fost vorba despre o justificare ”deliberat falsă”.
Potrivit lui John O'Hara, fostul militar, originar din Anglia, dar înregistrat ca un locuitor al Belfastului, este ”vinovat fără vreo urmă de îndoială rezonabilă”.
”Familia McAnespie a obţinut câştig de cauză în lunga sa campanie pentru adevăr şi dreptate pentru Aidan”, a scris într-un mesaj postat pe Twitter şefa Partidului Sinn Fein (naţionalist) Michelle O'Neill.
”Guvernul britanic legiferează pentru a împiedica alte familii să obţină dreptatea şi trebuie să-l împiedicăm”, îndeamnă ea.
Guvernul britanic a renunţat, în mai, la un proiect al unei amnistii generale - care ar fi însemnat abandonarea tuturor procedurilor judiciare cu privire la conflictul nord-irlandez.
Însă un text se află în dezbatere în Parlament în vederea acordării acestei amnistii celor care cooperează, un proiect de lege foarte nepopular în rândul victimelor, atât la Dublin, cât şi la Belfast.
Avocatul familiei McAnespie, Darragh Mackin, consideră că hotărâârea de vineri le va da speranţă tuturor rudelor victimelor.
La rândul său, un purtător de cuvânt al Veteranilor nord-irlandezi, Paul Young, a apreciat că foştii militari au să fie dezamăgiţi de verdict şi şi-a exprimat speranţa acest caz să fie judecat din nou în apel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.