Miliardarul Petr Kellner, cel mai bogat om din Cehia, proprietarul postului Pro TV, a murit într-un accident de elicopter în Alaska.
El se numără între cele cinci persoane care au fost ucise în accidentul de elicopter petrecut sâmbătă, potrivit New York Times.
Kellner, care avea o avere estimată la 17,5 miliarde de dolari, potrivit Forbes, era parte din grupul care a întreprins excursia de sâmbătă în apropierea unui gheţar din Alaska, potrivit celor care au închiriat elicopterul.
Elicopterul Airbus AS350 B3 s-a prăbuşit în apropiere de gheţarul Knik, au spus duminică reprezentanţii cabanei care a închiriat aparatul de zbor.
Kellner, în vârstă de 56 de ani, împreună cu un alt invitat al Tordrillo Mountain Lodge, Benjamin Larochaix (50 de ani), tot cetăţean ceh, doi ghizi ai cabanei, Gregory Harms (52 de ani) şi Sean McMannany (38 de ani), şi pilotul elicopterului, Zach Russel (33 de ani), au murit.
A existat un singur supravieţuitor, care se află în stare gravă, dar stabilă, potrivit Alaska State Troopers, care a transmis că este investigată cauza accidentului.
Serviciile de urgenţă au fost alertate sâmbătă, la ora locală 20:00, că un elicopter nu a revenit dintr-o excursie şi că resturi ale unui accident au fost observate în apropierea gheţarului Knik.
Cabana, care oferă pachete săptămânale în valoare de 15.000 de dolari de persoană pentru cazare şi aparate de zbor pentru ski, şi-a exprimat regretul privitor la accident: „Aceste veşti sunt devastatoare pentru echipa noastră, pentru comunitatea în care operăm şi familiile celor decedaţi. În 17 ani de activitate, este prima dată când suntem nevoiţi să ne confruntăm cu un eveniment de această amploare”.
Oficialii au spus că elicopterul a fost operat de Soloy Helicopters din Wasilla. Nu au fost făcute alte comentarii.
Potrivit reprezentanţilor cabanei, Kellner era un oaspete obişnuit şi prieten al complexului.
Petr Kellner a început, în anii 1990, un fond de investiţii prin care a cumpărat pachetul majoritar al celei mai mari companii de asigurări din Cehia.
În luna octombrie, el a cumpărat o mare reţea europeană de televiziune, Central European Media Enterprises, pentru 1,1 miliarde de dolari. El a spus atunci că achiziţia a fost făcută dintr-un „simţ al responsabilităţii” şi a promis că reţeaua îşi va menţine obiectivitatea.
Compania sa de investiţii, PPF Group, a donat în pandemie statului ceh milioane de măşti şi mii de kituri de testare pentru Covid-19.
Kellner era căsătorit şi avea patru copii.
Petr Kellner avea deja afaceri în România, prin intermediul PPF, înainte de preluarea Pro TV, în principal în domeniul imobiliar, el cumpărând sediul ING Bank şi complexul Metropolis Center, ambele din Bucureşti. În paralel, Petr Kellner avea legături strânse cu piaţa rusă, dar şi cu China.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.