Mii de şcoli din SUA, inclusiv în unele oraşe mari, şi-au amânat reluarea cursurilor în clase, programată săptămâna aceasta, după vacanţa de sărbători,şi au trecut la învăţarea la distanţă, deoarece varianta Omicron a coronavirusului conduce la niveluri record de cazuri de Covid-19, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În New Jersey, care a înregistrat unele dintre cele mai mari rate de cazuri în ultimele săptămâni, majoritatea districtelor urbane au implementat cursuri virtuale pentru a începe noul an, inclusiv în Newark, care are aproape 38.000 de elevi.

Sistemul şcolar public din Milwaukee a anunţat duminică că cei peste 70.000 de elevi ai săi vor trece la învăţarea virtuală, marţi, din cauza creşterii infecţiilor cu Covid-19 în rândul personalului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Şcolile din Cleveland au adoptat şi ele educaţia la distanţă, în timp ce Detroit a anulat cursurile până miercuri.

Perturbarea cursurilor şcolare, care i-au determinat pe mulţi părinţi să caute îngrijire pentru copii, au contribuit la o senzaţie de haos din ce în ce mai extins în primele zile ale anului 2022.

Numărul de noi cazuri de Covid-19 s-a dublat în ultimele şapte zile la o medie de 418.000 pe zi, conform unui calcul efectuat de Reuters.

Varianta Omicron pare a fi mult mai contagioasă decât cele anterioare, dar datele sugerează că ar putea fi mai puţin periculoasă decât Delta, care a umplut spitalele anul trecut.

În ultima săptămână, numărul pacienţilor spitalizaţi cu Covid-19 a crescut cu 40% şi este acum la 72% din vârful anterior observat în ianuarie 2021, potrivit Reuters.

Decesele cauzate de Covid-19 în SUA. au fluctuat din cauza întârzierilor în raportare în timpul sărbătorilor, dar s-au menţinut la un nivel destul de stabil, la 1.300 de vieţi pierdute în medie în fiecare zi.

Cu toate acestea, numărul mare de cazuri i-a alarmat pe oficialii din domeniul sănătăţii, sistemele spitaliceşti din multe state fiind deja tensionate.

Maryland, Ohio, Delaware şi Washington D.C. au rate record de spitalizare a pacienţilor cu Covid-19.

Şcolile din New York, cel mai mare district din ţară, s-au redeschis luni aşa cum era planificat, dar cu mai multe teste pentru cei aproape 1 milion de elevi ai săi. În loc să se pună în carantină o întreagă clasă dacă o persoană este testată pozitiv, tuturor elevilor din clasă li se vor face teste rapide la domiciliu pentru a le utiliza în următoarele şapte zile.

Primarul oraşului New York, Eric Adams, care a preluat mandatul în weekend, a vizitat luni o şcoală primară din Bronx şi a declarat reporterilor că şcolile oraşului vor rămâne deschise.

”Vrem să fim extrem de clari: cel mai sigur loc pentru copiii noştri este într-o clădire de şcoală”, a spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.