Negociatorul Michel Barnier a declarat că a abordat întregul proces al Brexitului drept o oportunitate de a-i învăţa pe ”britanici şi pe alţii despre ce însemană părăsirea UE”. Însă, negociatorul-şef susţine că nu ar apela niciodată la şantaj, având în vedere că munca sa implică ”educarea” Regatului Unit despre preţul pe care-l va plăti pentru părăsirea clubului european, scrie BBC.
Aceste comentarii vin la două zile după ce ministrul britanic al Comerţului, Liam Fox, a susţinut că Londra nu va accepta să fie şantajată pentru semnarea unui acord cu privire la costul ieşirii din Uniunea Europeană şi a cerut insistent Bruxelles-ului să permită trecerea negocierilor la etapa relaţiei comerciale viitoare dintre ţările blocului comunitar şi Marea Britanie.
Însă, toţi liderii europeni au susţinut înainte de începerea negocierilor că trei probleme trebuie să fie rezolvate cu întâietate înainte de discutarea unui viitor acord comercial între Londra şi Bruxelles. Printra aceste probleme importante pentru partea europeană se numără soarta post-Brexit a cetăţenilor europeni din Marea Britanie şi a cetăţenilor britanici din ţările UE, situaţia la graniţa terestră dintre cele două Irlande, precum şi plata facturii de ieşire de către Regatul Unit.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Marea Britanie a condamnat negociatorii europeni, susţinând că aceştia nu vor să discute despre viitor, deşi termenii negocierii au fost prezentaţi imediat după invocarea articolului 50 de către Theresa May.
După ultima săptămână de negocieri la Bruxelles cu privire la retragrea Marii Britanii din UE, care ar trebui să aibă loc în martie 2019, negociatorul-şef Michel Barnier a sugerat că nu s-au înregistrat progrese semnificative cu privire la cele trei probleme cheie, de a căror rezolvare depinde şi discutarea unui viitor acord comercial între Londra şi Bruxelles.
Barnier a acuzat aşa-numita ”nostalgie” britanică şi s-a îndoit că a existat un progres suficient pentru a lărgi discuţia în toamnă şi a lua în considerare relaţia comercială post-Brexit.
După reacţiile tensionate stârnite în rândul guvernanţilor britanici, Barnier a explicat că nu vrea să pedepsească Marea Britanie pentru decizia de a părăsi UE, dar a explicat că acest proces va avea o valoare educaţională pentru britanici.
”Am o stare de spirit - nu e agresivă... dar nu sunt naiv. Există consecinţe extrem de serioase pentru ieşirea de pe piaţa unică şi acestea nu au fost explicate britanicilor. Intenţionăm să-i învăţăm pe oameni... ce înseamnă părăsirea pieţei unice”, a declarat Barnier la o conferinţă din Italia.
În ceea ce priveşte finanţele, Barnier a explicat că Marea Britanie trebuie să accepte o serie de principii cheie, inclusiv onorarea angajamentului făcut în 2014 de a plăti 14% din bugetul UE până în 2020.
De asemenea, aceasta a precizat că un viitor acord comercial va fi diferit de orice altceva negociat în trecut şi trebuie să existe garanţii că nu va exista o competiţie nedreaptă în forma unor dumping-uri sociale, fiscale şi de mediu din partea Regatului Unit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.