Grecia a fost lovită de ploi de 600 până la 800 de litri pe metru pătrat în 24 de ore la Magnesia, în centrul ţării, "un fenomen fără precedent" în datele meteorologice ale ţării, a declarat miercuri meteorologul Dimitris Ziakopoulos, citat de AFP.
"Se pare că regiunea muntoasă din Magnesia a fost lovită de ploi de 600 până la 800 de litri pe metru pătrat în 24 de ore, un fenomen inedit în datele meteorologice ale ţării", măsurate din 1955, a declarat într-o conferinţă de presă Dimitris Ziakopoulos, vicepreşedinte al centrului de studii pentru gestionarea crizelor din cadrul Ministerului pentru Crize Climatice.
Două persoane au fost găsite moarte în ultimele două zile la Magnesia şi cel puţin patru sunt date dispărute în această regiune, situată la circa 330 km nord de Atena.
Ploile torenţiale care au lovit marţi oraşul Volos, capitala regiunii Magnesia, şi Muntele Pelion reprezintă "o cantitate mare (de apă) pentru Grecia şi pentru multe regiuni din Europa", a arătat expertul, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul pentru criza climatică, Vassilis Kikilias.
"Este o situaţie extraordinară", a insistat el.
La rândul său, ministrul a subliniat că "intensitatea şi durata fenomenului sunt, de asemenea, fără precedent".
Ca răspuns la criticile privind victimele şi pagubele importante provocate de inundaţiile din Magnesia şi din departamentele învecinate, Vassilis Kikilias a declarat că infrastructura ţării trebuie să fie reorganizată pentru a face faţă "crizei climatice".
Ploile torenţiale din Grecia ar urma să dureze până joi după-amiază, potrivit previziunilor Serviciului Naţional de Meteorologie.
It is probably the biggest downpour in the country's history, according to meteorologists. #Volos #Greece #greeceflooding #πηλιο #βολος #κακοκαιρία #Μαγνησια #κυβερνηση_Μητσοτακη #βολος #Greeceflood #Greece #Thessaly #Agios #Nikolaos #σκιαθος pic.twitter.com/dIuZgfdvsU
— Chaudhary Parvez (@ChaudharyParvez) September 6, 2023
People are still stranded in #Skiathos after the insane flooding yesterday. They don’t have any direct flights to Berlin from there, only option are ferries to Thessaloniki or Athens. #stormdaniel #Volos #ClimateActionNow #ΚΑΚΟΚΑΙΡΙΑ_DANIEL #greeceflooding #greeceflooding… pic.twitter.com/GhfN8FsHbB
— mishikasingh (@mishika_singh) September 6, 2023
#Volos, Greece, a few hours ago. A year’s worth of rain fell in one day. Dead and missing reported. #ClimateCrisis #ClimateCatastrophe #ClimateAction
— George Tsakraklides (@99blackbaloons) September 5, 2023
pic.twitter.com/WOb2Gim7rh
Beautiful Horto has been devastated by the flooding in Pelion. We were there on Friday and left Volos on Saturday. #greekfloods pic.twitter.com/VmA5WcVliV
— Simon Eddison (@simoneddison) September 6, 2023
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.