Manifestanţi ostili Guvernului favorabil Beijingului au invadat hemiciclul Parlamentului Hong Kongului şi au desfăşurat în el steagul din perioada colonială britanică, după ce au forţat intrarea în clădire, în ziua marcării retrocedării insulei Chinei, relatează AFP.
Manifestanţii au desfăşurat steagul în culorile britanice la tribuna Consilului Legislativ (LegCo), Parlamentul local, în care au intrat cu zecile, după ce au spart geamuri de sticlă blindată, în urma unui asediu de mai multe ore.
Forţele de ordine care se aflau înăuntru şi care au folosit anterior gaze cu piper pentru a-i respinge, par să se fi repliat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Acest asalt al Parlamentului rupe cu caracterul până acum în mare parte paşnic al manifestaţiilor ce zguduie insula de mai multe săptămâni. Acestea au fost lansate iniţial împotriva unui proiect de lege al Guverului vizând să autorizeze extrădări în China continentală.
Textul, suspendat în prezent, a precipitat mulţimi imense în stradă - până la două milioane de persoane la 16 iunie potrivit organizatorilor, dintr-o populaţie totală de şapte milioane de oameni.
Luni după-amiaza, un vast cortegiu, de zeci de mii de manifestanţi, s-a desfăşurat în centrul oraşului, pentru a marca data rertocedării fostei colonii britanice Chinei, în 1997.
Mici grupuri de contestatari, majoritatea tineri mascaţi, au ocupat trei mari artere în centrul Hong Kongului şi au blocat circulaţia cu bariere de plastic şi de metal.
Pe străzi adiacente, Sam Mu, un artist, agita steaguri negre. ”Acesta este simbolul căderii oraşului nostru”, a declarat pentru AFP. ”Libertăţile oraşului nostru se micşorează. Se îndreaptă către autoritarism”.
Cu puţin timp înaintea ceremoniei tradiţionale de ridicare a steagurilor chinez şi al Hong Kongului, care marchează aniversarea retrocedării la 1 iulie 1997, contestatari au fost atacaţi de către poliţişti.
Forţe de ordine au făcut uz de bastoane şi gaz cu piper. O manifestantă sângera la nivelul capului, potrivit unui jurnalist AFP.
ERODAREA LIBERTĂŢILOR
Potrivit acordului de retrocedare, Hong Kongul beneficiază de libertăţi necunoscute în restul Chinei, teoretic până în 2047, în virtutea principiului ”o ţară, două sisteme”.
Însă locuitorii Hong Kongului sunt îngrijoraţi de o erodare a libertăţilor lor de către Beijing. Pornită de la respingerea textului cu privire la extrădări, mişcarea de protest s-a extins şi a devenit o denunţare generalizată a acţiunii Guvernului, în care nu mai au încredere.
La fiecare aniversare a revenirii Hong Kongului sub tutela chineză, democraţii organizează manifestaţii prin care îşi pezintă exigenţele democratice - inclusiv alegerea şefului Executivului prin sufragiu universal.
În ultimii ani, mulţimile au fost imense. În 2014, impulsul în favoarea democraţiei a condus la o vastă mişcare de ocupare, cunoscută sub numele de ”revolta umbrelelor”. Însă ea nu a reuşit să smulgă nici cea mai mică concesie de la Beijing.
De această dată, manifestaţia se desfăşoară în contextul unei fronde generalizate împotriva proiectului legii extrădărilor, dar şi al furiei faţă de violenţe poliţieneşti.
Manifestanţii cer de asemenea demisia şefei Guvernului, Carrie Lam, şi încetarea urmăririi protestatarilor arestaţi în ultimele săptămâni.
Lam, care bate recorduri de nepopularitate, a rămas discretă după ce a fost nevoită să-şi suspende textul. ”Ceea ce s-a întâmplat în aceste ultime luni a provocat conflicte şi dispute între Guvern şi locuitori”, a recunoscut ea, reiterând vorbe împăciuitoare de care se foloseşte de multe zile, fără să reuşească să potolească revendicările.
Activiştii - majoritatea studenţi tineri - au jurat să-şi continue campania de nesupunere civilă.
”Orice s-ar întâmpla, nu ne vom pierde curajul, de aceea ne vom afla mereu în stradă”, a declarat un contabil în vârstă de 22 de ani, Jason Chan.
În paralel, manifestanţi în favoarea Beijingului urmau să se adune în acelaşi loc de plecare, alimentând temeri cu privire la o confruntare.
Zeci de mii de susţinători ai Guvernului au manifestat duminică, în semn de susţinere a poliţiei, o ilustrare a clivajelor profunde din societatea Hong Kongului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.