Lumea tocmai a cunoscut cea mai caldă lună aprilie înregistrată vreodată, prelungind o serie de 11 luni în care fiecare lună a stabilit un record de temperatură, a anunţat, miercuri, serviciul de monitorizare a schimbărilor climatice al Uniunii Europene, transmite Reuters.
Fiecare lună începând cu iunie 2023 s-a clasat ca fiind cea mai caldă înregistrată vreodată pe planetă, comparativ cu luna corespunzătoare din anii precedenţi, a precizat Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) într-un buletin lunar.
Incluzând luna aprilie, temperatura medie mondială a fost cea mai ridicată înregistrată vreodată pentru o perioadă de 12 luni - cu 1,61 grade Celsius peste media din perioada preindustrială 1850-1900.
Unele dintre extremele înregistrate - inclusiv lunile în care temperaturile de la suprafaţa mării au înregistrat recorduri - i-au determinat pe oamenii de ştiinţă să investigheze dacă activitatea umană a declanşat acum un punct de inflexiune în sistemul climatic.
"Cred că mulţi oameni de ştiinţă şi-au pus întrebarea dacă ar putea exista o schimbare în sistemul climatic", a declarat Julien Nicolas, cercetător principal în domeniul climei în cadrul C3S.
Emisiile de gaze cu efect de seră provenite din arderea combustibililor fosili sunt principala cauză a schimbărilor climatice. În ultimele luni, fenomenul natural El Nino, care încălzeşte apele de suprafaţă din estul Oceanului Pacific, a crescut, de asemenea, temperaturile.
Oamenii de ştiinţă au confirmat deja că schimbările climatice au cauzat unele fenomene meteorologice extreme specifice în luna aprilie, inclusiv un val de căldură în Sahel, legat de posibile mii de morţi.
Hayley Fowler, cercetător în domeniul climei la Universitatea Newcastle, a declarat că datele arată că lumea este periculos de aproape de a încălca obiectivul Acordului de la Paris din 2015 de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.
"În ce moment declarăm că am pierdut bătălia pentru a menţine temperaturile sub 1,5? Părerea mea personală este că am pierdut deja această bătălie şi că trebuie să ne gândim foarte serios la menţinerea sub 2C şi la reducerea cât mai rapidă a emisiilor", a spus ea.
Ţările au convenit asupra obiectivului de 1,5C în cadrul unui summit ONU privind clima în 2015. Acesta este nivelul despre care oamenii de ştiinţă spun că ar evita cele mai dezastruoase consecinţe ale încălzirii, cum ar fi căldura fatală, inundaţiile şi pierderea ireversibilă a ecosistemelor.
Din punct de vedere tehnic, obiectivul de 1,5C nu a fost încă ratat, deoarece se referă la o temperatură medie globală pe parcursul a zeci de ani. Însă unii oameni de ştiinţă au declarat că obiectivul nu mai poate fi atins în mod realist şi au îndemnat guvernele să reducă mai rapid emisiile de CO2 pentru a limita depăşirea ţintei.
Setul de date al C3S datează din 1940, pe care cercetătorii le-au verificat încrucişat cu alte date pentru a confirma că luna trecută a fost cea mai caldă lună aprilie din perioada preindustrială.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.