Primul preşedinte al statului modern Ucraina, Leonid Kravciuk, a decedat la vârsta de 88 de ani, potrivit primarului Kievului, Vitali Kliciko, citat de BBC.
Pe canalul său Telegram, Vitali Kliciko a declarat că Kravciuk a fost un om care a întruchipat "talentul, caracterul puternic şi cunoştinţele".
Kravciuk, care a fost anterior preşedinte al Radei - sau parlamentului - Ucrainei şi al Sovietului Suprem al RSS Ucrainene în perioada de apus a Uniunii Sovietice, a devenit preşedinte în decembrie 1991 şi a rămas în funcţie până în iulie 1994.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O a doua campanie pentru funcţia de preşedinte s-a încheiat cu o înfrângere electorală în faţa fostului său prim-ministru, Leonid Kucima.
Printre cele mai importante decizii ale sale se numără semnarea Protocolului de la Lisabona în 1992, prin care s-a angajat să renunţe la arsenalul nuclear cu care Ucraina a rămas după prăbuşirea Uniunii Sovietice.
În postarea sa, Kliciko a declarat că moştenirea lui Kravciuk este deosebit de importantă într-un moment în care Ucraina se luptă cu Rusia.
"Vom păstra suveranitatea şi voinţa pe care am obţinut-o acum mai bine de 30 de ani", a scris Vitali Kliciko.
"Nu ne vom retrage", a adăugat acesta.
La rândul său, ministrul Apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov, a scris, pe Twitter, că Leonid Kravciuk, primul preşedinte al Ucrainei a fost şi primul comandant suprem al armatei Ucrainei.
”Cu semnătura sa, Imperiul Răului s-a dezintegrat. Îi mulţumim pentru reînnoirea paşnică a Independenţei noastre. Acum o apărăm cu armele în mâini”, a scris Reznikov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.