Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a denunţat, sâmbătă, la Naţiunile Unite rusofobia "fără precedent” şi "grotescă” a Occidentului, relatează AFP.
"Rusofobia oficială în Occident este fără precedent, amploarea sa este grotescă”, a spus el la Adunarea Generală a ONU.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Ei nu ezită să-şi declare intenţia nu doar de a provoca o înfrângere militară ţării noastre, ci şi de a distruge Rusia”, a adăugat el, ironic în legătură cu condamnările "referendumurilor” de anexare în desfăşurare în mai multe regiuni ale Ucrainei aflate sub control rusesc.
"Declarându-se victorios în Războiul Rece, Washingtonul s-a impus aproape ca un trimis al lui Dumnezeu pe Pământ, fără nicio datorie, dar cu dreptul sacru de a acţiona cu impunitate oriunde şi oricând”, a spus Lavrov, apreciind că americanii "(au încercat) să facă din întreaga lume curtea lor din spate”.
El a apărat, de asemenea, „referendumurile” de anexare, descriind oamenii care revendică "pământul în care strămoşii lor au trăit sute de ani”. Şi "acum Occidentul are o criză”, a ironizat el.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.