Ministrul de externe ucrainean Dmytro Kuleba a declarat sâmbătă că „războiul continuă” după succesul preluării oraşului Herson, relatează The Guardian.
Vorbind la summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est din Cambodgia, Kuleba a spus că lupta pentru eliberarea ţării va continua.
„Câştigăm bătălii în teren. Dar războiul continuă”, a spus el reporterilor din Phnom Penh.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Anterior, Kuleba a spus că a înţeles că „toată lumea vrea ca acest război să se încheie cât mai curând posibil”.
”Noi suntem cu siguranţă cei care ne dorim asta mai mult decât oricine altcineva... Dar atâta timp cât războiul continuă şi vedem că Rusia mobilizează mai mulţi recruţi şi aduce mai multe arme în Ucraina, bineînţeles că vom continua să contam pe sprijinul vostru continuu”, a declarat el..
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.