Ţările europene s-ar pune în pericol, dacă ar accepta desfăşurarea de rachete americane cu rază lungă de acţiune, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o înregistrare video publicată sâmbătă, relatează Reuters.
Întrebat de reporterul televiziunii de stat ruse Pavel Zarubin despre posibilitatea ca Statele Unite să desfăşoare rachete hipersonice în Europa, Peskov a declarat: "Avem suficient potenţial pentru a descuraja aceste rachete. Dar capitalele acestor state (europene) sunt potenţiale victime".
Peskov a menţionat că, pe tot parcursul Războiului Rece, rachetele americane cu baza în Europa erau îndreptate spre Rusia, iar rachetele ruseşti erau îndreptate în schimb spre Europa, făcând din ţările continentului principala victimă a oricărui conflict potenţial.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Europa se destramă acum. Acesta nu este cel mai bun moment pentru Europa. Prin urmare, într-un fel sau altul, istoria se va repeta", a comentat Peskov.
Reacţionând la acest anunţ, adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov, a declarat că Moscova a anticipat mutarea rachetelor americano-germane, pe care a descris-o ca fiind menită să intimideze Rusia şi să destabilizeze şi mai mult securitatea regională şi relaţiile strategice. "Activitatea necesară pentru pregătirea contramăsurilor de echilibrare de către agenţiile de stat ruse relevante a fost începută cu mult timp înainte şi se desfăşoară în mod sistematic", a declarat Riabkov într-o declaraţie pe site-ul ministerului său. "Fără nervi, fără emoţii, vom dezvolta un răspuns militar, în primul rând, la acest nou joc", a punctat el.
Luna trecută, Putin a declarat că Rusia ar trebui să reia producţia de rachete cu rază intermediară şi mai scurtă de acţiune cu capacitate nucleară şi apoi să analizeze unde să le desfăşoare, după ce SUA au adus rachete similare în Europa şi Asia pentru exerciţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.