Pregătiri în vederea unui summit pe tema soluţionării conflictului din Ucraina - între Kiev, Moscova, Berlin şi Paris - au fost oprite, a anunţat marţi Kremlinul, relatează Reuters.
”Atunci când o parte pretinde că are abordări noi, formatul Normandia întâmpină dificultăţi care complică pregătirea unui asemenea summit”, a declarat pentru presă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
O reuniune a ”formatului Normandia” - între Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina - ”este evocată de peste o lună de către cele patru părţi, însă Moscova consideră că Kievul i-a transmis semnale contradictorii” după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat, la începtul lunii, un acord cu Rusia vizând să acorde autonomie regiunii Donbas, devastată de război din 2014 şi aflată sub controlul separatiştilor proruşi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Această problemă a fost abordată luni de către Vladimir Putin şi Emmanuel Macron într-o convorbire la telefon.
Cei doi au discutat doar ”opţiuni”, potrivit unei surse de la Palatul Elysée.
Un consilier de la Kremlin, Iuri Uşakov, a declarat marţi că ”niciun progres” nu s-a făcut în acest subiect.
Pe de altă parte, Macron a subliniat, în această convorbire cu Putin, ”importanţa prelungirii armistiţiului” în nord-estul Siriei şi a unei ”ieşiri din criză prin mijloace diplomatice”.
”Conversaţia a vizat în principal situaţia din nord-estul Siriei”, a anunţat luni preşedinţia franceză într-un comunicat, o discuţie înaintea întâlnirii lui Putin cu Recep Tayyip Erdogan la Soci.
Turcia a lansat la 9 octombrie o ofensivă în nord-estul Siriei contra miliţiei kurde siriene Unităţile Protecţiei Poporului (YPG), pe care o consideră ”teroristă”, care care este susţinută de Occident în lupta împotriva Statului Islamic (SI).
Această operaţiune este suspendată de joi, în urma unui armistiţiu fragil, megociat de Washington cu Ankara, vizând să permită retragerea miliţiei kurde până marţi la ora 19.00 GMT.
”Preşedintele Republicii şi preşedintele (rus Vladimir) Putin au revenit, de asemenea, asupra pregătirilor unui viitor summit în formatul Normandia, în urma unor discuţii ale Grupului de Contact trilateral pe tema implementării acordurilor de la Minsk”, a anunţat luni Palatul Elysée.
Ministerul francez de Externe aprecia la începutul lui octombrie că se ”întrunesc” condiţiile unui summit între preşedinţii francez, rus şi ucrainean şi cancelarul german Angela Merkel, în vederea unei soluţionări a conflictului ucrainean, în urma unor angajamente pe care şi le-a asumat Kievul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.