Kremlinul a acuzat politicienii europeni pentru închiderea gazoductului Nord Stream 1, una dintre principalele sale rute de aprovizionare cu gaz, invocând că sancţiunile economice impuse Rusiei au împiedicat desfăşurarea lucrărilor de mentenanţă întreprinse de către gigantul energetic rus Gazprom, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Dacă europenii iau decizia în mod absolut absurd de a refuza să îşi întreţină echipamentele sau, mai degrabă, echipamentele care aparţin Gazprom, dar pe care li se cere contractual să le întreţină, aceasta nu este vina Gazprom”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat televiziunii de stat a Rusiei, potrivit agenţiei de ştiri Interfax.

”Este vina acelor politicieni care au luat decizii privind sancţiunile”, a adăugat el.

Moscova a anulat reluarea livrărilor de gaze prin conducta Nord Stream 1, vineri, cu menţiunea că a descoperit o defecţiune în timpul lucrărilor de mentenanţă, anunţ care a stârnit temeri pe continentul european cu privire la asigurarea combustibilului pentru iarnă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.