Viitorul şef al diplomaţiei americane desemnat de către preşedintele ales american Donald Trump, Marco Rubio, îl cataloghează pe Kim Jong Un drept un ”dictator”, o aparentă ruptură faţă de poziţia miliardarului care a dezvoltat o relaţie de apropiere faţă de nord-coreean în primul său mandat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Însă el a declarat miercuri, în audieri în vederea unei confirmări în postul de Secretar de Stat, că Statele Unite depun un efort la maximum pentru a evita o cirză cu Coreea de Sud.

”Aveţi un dictator în vârstă de aproape 40 de ani care trebuie să găsească cum să-şi păstreze puterea restul vieţii”, a declarat Marco Rbio în audieri într-o comisie din Senat.

”El vede armele nucleare drept poliţa sa de asigurare pentru a rămâne la putere şi acesta este un lucru atât de important pentru el încât nicio cantitate de sancţiuni nu l-a descurajat să dezvolte această capacitate” nucleară, a adăugat probabilul viitor şef al diplomaţiei americane.

”Ce putem noi să facem pentru a împiedica o criză, fără să încurajăm alte state să încerce să-şi dezvolte propriul program de arme nucleare? Este soluţia la care vrem să ajungem”, a declarat marco Rubio.

Donald Trump şi Kim Jong Un s-au întâlnit în trei rânduri, prima oară la un summit istoric, în iunie 2018, la Singapore.

Însă negocieri în vederea unei dezarmări nucleare a Coreei de Nord n-au progresat cu adevărat niciodată după fiascoul celui de-al doilea summit, în februarie 2019, la Hanoi.

Marco Rubio a salutat miercuri abordarea lui Donald Trump, adăugând însă că el face parte din epoca ”persoanelor foarte sceptice” faţă de meritele acesteia.

”Până la urmă, el (Trunmp) nu a ajuns la un acord de durată. Însă a reuşit (...) să oprească testele de rachetă. Asta nu a oprit dezvoltarea programului, dar cel puţin a calmat situaţia”, a adăugat el.

Primul preşedinte american în funcţie care s-a întâlnit cu un membru al dinastiei Kim, Donald Trump întreţinea o relaţie epistolară binecunoscută cu dictatorul nord-coreean.

Kim ”îmi spune totul. El mi-a spus totul”, îi declara miliardarul jurnalistului de investigaţie Bob Woodward, care-l citează în cartea sa ”Rage”, publicată în 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.