Ministerul Public francez a cerut miercuri condamnarea la 18 ani de închisoare - şi o perioadă de siguranţă de două-treimi din pedeapsă - împotriva lui Nourredine Allam, principalul acuzat în procesul uciderii poliţistului Xavier Jugelé pe Champs-Élysées, la 20 aprilie 2017, relatează AFP.
Nourredine Allam, în vârstă de 31 de ani, i-a permis atacatorului Karim Cheurfi ”să-şi concretizeze panul terorist” prin faptul că i-a vândut ”kalaşnikovul încărcat cu cel puţin 25 de gloanţe” cu care l-a ucis pe Xavier Jugelé şi a rănit altre trei persoane atunci, inclusiv alţi doi poliţişti.
Patru bărbaţi sunt judecaţi, începând de la 7 iunie, de o Curte cu juraţi specială, la Paris, cu privire la rolul pe care l-au jucat în atentatul în care a fost ucis poliţistul pe Champs-Élysées, în 2017.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Parchetul a cerut condamnarea la câte opt ani de închisoare a celorlalţi trei acuzaţi, cu privire la faptul că i-au vândut lui Nourredine Allam puşca de tip Kalaşnikov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...