Premierul britanic Boris Johnson urmează să redistribuie posturile în Guvernul său joi, într-o primă remaniere ministerială după Brexit, au anunţat marţi serviciile sale.
Prima şedinţă a noului Consiliu al Miniştrilor urmează să aibă loc vineri.
Boris Johnson a evitat orice ramniere în urma alegerilor legislative anticipate de la 12 decembrie, în care Partidul său Conservator a obţinut o victorie zdrobitoare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a preferat să aştepte mai întâi ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), la 31 ianuarie.
După ani de dezbateri politice monopolizate de Brexit, Johnson vrea să se concentreze asupra subiectelor interne şi să reducă numărul ministerelor.
Personalităţi-far ale Guvernului său, ca ministrul Finanţelor Sajid Javid şi al Afacerilor Externe Dominic Raab, doi "Brexiter"-i fervenţi, ar urma să rămână.
Boris Johnson urmează să anunţe totodată numele noului preşedinte al COP28, prevăzută la Glasgow, în Scoţia, în noiembrie, în urma unei brutale concedieri a titularei precedente a postului, luna trecută.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...