Liderii NATO au convenit, joi, să prelungească mandatul lui Jens Stoltenberg ca secretar general al alianţei militare până în septembrie 2023, deoarece alianţa continuă să se confrunte cu invazia Rusiei în Ucraina, potrivit BBC.
Stoltenberg a confirmat decizia liderilor NATO printr-o postare pe Twitter.
”Mă onorează decizia liderilor NATO de a-mi extinde mandatul în funcţia de secretar general până pe 30 septembrie 2023. Ţinând cont că ne confruntăm cu cea mai mare criză de securitate dintr-o generaţie, suntem uniţi pentru a menţine alianţa puternică şi oamenii noştri în siguranţă”, a afirmat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Honoured by the decision of #NATO Heads of State and Government to extend my term as Secretary General until 30 September 2023. As we face the biggest security crisis in a generation, we stand united to keep our Alliance strong and our people safe. https://t.co/06YkRkmX8J
— Jens Stoltenberg (@jensstoltenberg) March 24, 2022
Stoltenberg ocupă funcţia de secretar general al NATO din octombrie 2014.
Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a fost numit la începutul lunii februarie la conducerea Băncii Norvegiei, post pe care ar fi urmat să îl preia de la 1 decembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.