Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a anunţat într-un interviu la CNN că îşi va dona cea mai mare parte din averea sa în valoare de 124 de miliarde de dolari încă din timpul vieţii, dar a recunoscut că este dificil să se asigure care sunt cele mai demne cauze care ar trebui să beneficieze de bani. Cu această ocazie, miliardarul a anunţat că i-a oferit 100 de milioane de dolari cântăreţei de muzică country Dolly Parton pentru a-i împărţi unor organizaţii de caritate alese de ea, relatează „The Guardian”.
Jeff Bezos, în vârstă de 58 de ani, este a patra cea mai bogată persoană din lume, conform listei miliardarilor Forbes.
El a oferit cele 100 de milioane de dolari cântăreţei de muzică country Dolly Parton ca parte a premiului anual pentru Curaj şi Civism pe care îl acordă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Vreau să aduc puţină lumină, puţină amplificare acestor oameni care în loc de conflict recurg la solidaritate”, a explicat el.
Donaţia în valoare de 100 de milioane de dolari oferită lui Dolly Parton este a treia pe care Bezos o face ca parte a premiului său pentru curaj şi civism, după granturi similare acordate bucătarului José Andrés şi activistului de mediu, Van Jones, care luptă împotriva schimbărilor climatice.
”Tot ce vrea ea (Dolly Parton - n.r.) să facă este să aducă lumină în lumile altora. Aşa că nu ne-am fi putut gândi la cineva mai bun căruia să-i dăm acest premiu decât lui Dolly şi ştim că va face lucruri uimitoare cu el”, a mai afirmat miliardarul.
Bezos, care a dezvoltat Amazon de la un start-up pornit într-un garaj închiriat la o afacere globală de 1 miliard de dolari, a fost criticat în trecut pentru relativa lipsă de generozitate faţă de cauze caritabile, în comparaţie cu alţii miliardari.
Bezos nu este semnatar al Giving Pledge, grup care îi încurajează pe cei mai bogaţi oameni din lume să îşi dea jumătate din valoarea netă a averii în scopuri filantropice şi care a fost înfiinţat de Bill Gates şi Warren Buffett. Grupul a atras peste 230 de semnatari, între care Elon Musk şi Mark Zuckerberg.
Bezos şi partenera sa, jurnalista Lauren Sánchez, au spus că ei iau în considerare cea mai bună modalitate de a-şi distribui averea unor cauze bune.
”Partea grea este să-ţi dai seama cum să faci asta într-un mod convingător – nu este uşor. Nu a fost uşor să construiesc Amazon. A fost nevoie de multă muncă grea şi de o grămadă de colegi de echipă foarte inteligenţi. Filantropia este foarte asemănătoare. Este foarte greu şi există o grămadă de moduri în care poţi face şi lucruri ineficiente. Ne dezvoltăm capacitatea de a putea oferi aceşti bani”, a spus miliardaerul.
Bezos nu a dezvăluit ce procent din averea lui ar putea fi destinată filantropiei şi nici nu a oferit detalii despre cauzele care ar putea fi cel mai mare obiectiv al lui.
El a alocat 10 miliarde de dolari pe parcursul a 10 ani pentru Bezos Earth Fund, pe care Sánchez îl co-prezidează, iar Amazon este una dintre cele 300 de companii care au promis că îşi vor reduce amprenta de carbon până în 2040, în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris privind schimbările climatice.
Fosta soţie a lui Bezos, MacKenzie Scott, care în septembrie a cerut divorţul de cel de-al doilea soţ al ei, Dan Jewett, a încheiat cu Bezos un acord de divorţ prin care a primit suma record de 38 de miliarde de dolari, devenind astfel a patra cea mai bogată femeie din lume. Ea a donat recent 3,8 miliarde de dolari către 465 de organizaţii, în mai puţin de un an.
În 2018, Bezos s-a clasat pe primul loc în topul celor mai mari filantropi din lume (Philanthropy 50), un clasament al celor mai mari donatori ai SUA, întocmit de Chronicle of Philanthropy.
Criticii spun că Bezos ar trebui să se preocupe de salariile şi condiţiile de muncă pentru angajaţii din compania Amazon la fel cum se concentrează pe donaţiile către cauze caritabile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.