Japonia îl onorează, marţi, pe fostul premier Shinzo Abe, care a fost asasinat, o figură polarizatoare care a dominat politica modernă, ca liderul cu cel mai îndelungat mandat. Funeraliile de stat, rare în Japonia, au devenit aproape la fel de generatoare de discordie precum era şi el, potrivit Reuters.
Uciderea lui Abe, la un miting de campanie, în 8 iulie, a generat un flux de dezvăluiri despre legături dintre legislatori din Partidul Liberal Democratic, care se află la guvernare şi pe care el l-a condus în trecut, şi Biserica Unificării, pe care criticii o numesc un cult, ducând la o reacţie violentă împotriva actualului premier Fumio Kishida.
În timp ce susţinerea sa a coborât la cel mai scăzut nivel din cauza controverselor, Kishida şi-a cerut scuze şi a promis să taie legăturile partidului cu biserica.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Însă opoziţia faţă de organizarea de funeralii de stat în onoarea lui Abe, primul astfel de eveniment din 1967, a persistat, alimentată de costurile de 11,5 milioane de dolari care ar urma să fie suportate de stat, într-o perioadă grea din punct de vedere economic pentru cetăţenii de rând.
”Nu cred că aceste funeralii ar trebui să aibă loc”, a spus Hidemi Noto, un asistent de regie în vârstă de 38 de ani care a trecut, luni, pe la Nippon Budokan Hall pentru a vedea pregătirile.
”O ceremonie funerară are un înţeles cu totul diferit pentru oamenii obişnuiţi. Nu cred că ar trebui să folosim banii din taxe pentru asta”, a adăugat acesta.
Totuşi, marţi dimineaţa devreme, câteva sute de cetăţeni obişnuiţi s-au aliniat pe străzi în afara sălii, aşteptând să aducă flori la standuri special amenajate.
Circa 4.300 de persoane sunt aşteptate să participe la ceremoniile de marţi şi cel puţin 48 de actuali sau foşti lideri, între care vicepreşedintele american Kamala Harris şi premierul indian Narendra Modi. Singurul din Grupul celor Şapte care ar fi urmat să li se alăture, premierul canadian Justin Trudeau, a anulat participarea pentru a se ocupa de un dezastru natural în ţara sa.
Ceremonia începe la ora 2.00 P.M. (ora 5.00 GMT, ora 8.00 în România), când cenuşa lui Abe va fi adusă în sală şi o gardă de onoare va trage 19 lovituri de tun.
Zeci de mii de poliţişti vor fi desfăşuraţi, străzile din apropiere vor fi închise şi chiar şi unele şcoli, întrucât Japonia încearcă să evite gafele de securitate care au dus la împuşcarea lui Abe cu o armă artizanală, de cătr un suspect care, afirmă poliţia, a acuzat Biserica Unificării că i-a dus familia la sărăcie.
Funeraliile de stat pentru Abe, care a avut parte de o înmormântare privată la câteva zile după asasinat, sunt primele din 1967, când au avut loc pentru fostul premier Shigeru Yoshida.
Kishida a explicat decizia ca un mod de a onora realizăerile lui Abe, ca şi de a susţine democraţia, dar japonezii de rând rămân împărţiţi, iar sondajele de opinie arată în mod constant că mai mult de jumătate se opun.
Un oficial din administraţia lui Joe Biden, care a însoţit-o pe Harris în Japonia, a declarat jurnaliştilor că nu poate comenta opiniile japonezilor despre funeralii.
”Tot ce putem spune este că el a fost un partener al Statelor Unite…. Şi vicepreşedintele îi va onora moştenirea”, a spus el luni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.