Atacuri aeriene violente au vizat vineri bastionul Hezbollah în sudul Beirutului, soldate cu doi morţi şi 76 de răniţi, şi l-au ţintit, potrivit televiziunilor israeliene, pe liderul mişcării islamiste libaneze Hassan Nasrallah, care este teafăr, potrivit unei surse apropiate formaţiunii proiraniene, relatează AFP.
Două persoane au fost ucise, iar alte 76 au fost rănite în aceste atacuri, anunţă Ministerul libanez al Sănătăţii.
Ministerul subliniază că este vorba despre un prim bilanţ şi că salvatori căutau eventuali supravieţuitori între dărâmături.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şase imobile au fost distruse în totalitate în acest atacuri - cele mai violente de la Războiul din 2006 între Israel şi Hezbollah, potrivt unei surse apropiate mişcării.
Armata israeliană a anunţat vineri seara că a desfăşurat un atac vizând ”cartierul general” al mişcării armate libaneze la periferia de sud a Beirutului.
Ea a ”desfăşurat un atac precis asupra cartierului general al organizaţkiei teroriste Hezbollah la Dahiyeh («periferie» în arabă)”, a anunţat într-o declaraţie televizată un purtător de cuvânt al Tshalului, contraamiralul Daniel Hagari.
Armata a anunţat vineri după-amiaza noi atacuri vizând Heabollah în Liban, la doar câteva minute după discursul susţinut la tribuna ONU de către premierul Benjamin Netanyahu, care a anunţat o continuare a operaţiunilor împotriva mişcării libaneze.
Armata israeliană ”loveşte în prezent (...) ţinte care aparţin organizaţiei teroriste Hezbollah în sudul Libanului”, a anuţat ea într-un comunicat.
Israelul a desfăşurat un ”atac precis” asupra ”cartierului general” al Hezbollah, iar potrivit mai multor televiziuni israeliene liderul Hezbollah era ţinta atacului.
Hassan Nasrallah ”este bine”, dă asigurări sub protecţia anonimatului o sursă apropiată mişcării.
Un fotograf AFP a relatat despre scene de panică, cu locuitori care fugeau din sector în pripă.
Exploziile au căscat cratere uriaşe în mai multe locuri, potrivit postului de televiziune al Hezbollah, Al-Manar.
Sirene şi ambulanţe se auzeau în centrul Beirutului.
Aceste atacuri violente se desfăşoară după discursul premierului israelian benjamin Netanyahu la Adunarea General a ONU, la New York, în care a promis să continue să atace Hezbollahul în Liban.
Benjamin Netanyahu şi-a scurtat vizita în Statele Unite, după ce a susţinut acest discurs, a anunţat biroul său, în urma acestui nou atac vizând Hezbollahul.
”Premierul Netanyahu a decis să se întoarcă în Israel mai devreme decât a prevăzut şi va părăsi Statele Unite în această (vineri) seara”, anunţă într-un comunicat biroul, care precizează că acesta urma să se întoarcă duminică.
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a denunţat vineri ”minciunile sfruntate” ale lui Benjamin Netanyahu din discursul pe care l-a susţinut la ONU.
Netanyahu ”îşi continuă minciunile sfruntate şi îşi intensifică ameninţările împotriva popoarelor din regiune, cintinuându-şi ciclul de crime pentru a include Libanul”, acuză într-un comunicat Hamas.
Premierul libanez Najib Mikati a acuzat Israelul de ”sfidarea apelurilor internaţionale la o încetare a focului” şi de faptul că poartă un ”război genocidar” în Liban.
”Noua agresiune dovedeşte că inamicul israelian sfidează eforturile internţaionale în vederea unei încetări a focului”, a acuzat şeful interimar al Guvernului libanez de la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU.
Statele Unite, aliatul necondiţionat al Israelului, au anunţat că nu au fost puse la curent.
”Nu, Statele Unite nu au primit vreun avertisment înainte ca Israelul să-şi lanseze operaţiunea”, declară un oficial american sub protyecţia anonimatului.
De o săptămână, armata israeliană îşi multiplică atacurile în Liban, mai ales la periferia de sud a Beirutului, şi a eliminat comandanţi de rang înalt din cadrul mişcării armate proiraniene - între care Ibrahim Aqil, comandantul unităţii de elită Al-Radwan, ucis într-un atac vinerea trecută.
Joi, Mohammed Srour, comandantul unităţii de drone a Hezbollah, a fost ucis într-un atac, tot la periferia de sud a Beirutului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.