Israelul, care se numără între ţările cu cea mai mare rată de vaccinare anti-Covid din lume, extinde imunizarea la persoanele cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, pentru ca acestea să îşi poată susţină examenele şcolare, a anunţat guvernul.
Potrivit BBC, Ministerul israelian al Sănătăţii a anunţat că, începând din 19 decembrie, 25% din populaţia ţării a primit cel puţin o doză de vaccin.
În prezent, vaccinarea este disponibilă pentru persoane cu vârste de peste 40 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Un purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei a spus că vaccinarea adolescenţilor din grupa 16 - 18 ani va permite revenirea lor la cursuri şi susţinerea examenelor.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu, care se află în campanie pentru realegere, a anticipat că Israelul va ieşi din pandemie până în luna februarie. În prezent, se află în a treia izolare naţională.
De la începutul pandemiei, în Israel au fost înregistrate peste 595.000 de contaminări cu SARS-CoV-2 şi 4.361 de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.
La nivel mondial, numărul cazurilor a depăşit 98,8 milioane, iar cel al deceselor asociate, 2,12 milioane.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.