Armata israeliană a anunţat, miercuri, că a ţintit poziţii de lansare a „rachetelor sol-aer” din Siria, „inclusiv radare siriene şi baterii antiaeriene”, după atacuri conduse anterior din ţară, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Sirene au răsunat în urmă cu puţin timp la Umm Al-Fahm şi în regiunea Samarie ca urmare a lansării unei rachete antiaeriene din Siria, care a explodat în aer. Nu a fost făcută nicio interceptare”, a scris pe Twitter armata israeliană. 

Presa de stat siriană a indicat că sistemul de apărare al ţării a fost activat contra rachetelor israeliene „în împreujurimile Damascului”. Un soldat a fost ucis şi alţi cinci răniţi, în afară de „pagube materiale”, a precizat agenţia SANA.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Atacurile aeriene israeliene au început puţin înainte de ora locală 1.00 dimineaţa şi au fost însoţite la 1.10 de atacuri cu rachetă sol-sol „din provincia Golan ocupată”, a detaliat agenţia citând o sursă militară. „Apărarea noastră antiaeriană a înfruntat rachete inamice şi a doborât câteva”, a adăugat aceasta. 

Israelul comentează rar atacurile aeriene pe care le conduce în Siria, dar afirmă regulat că nu va permite Siriei să devină cap de pod pentru forţele inamicului său Iran. 

De la începutul războiului în Siria în 2011, Israelul a condus sute de atacuri în teritoriul sirian, ţintind poziţii ale soldaţilor regimului sirian, precum şi ale forţelor iraniene şi Hezbolah, care luptă alături de regimul de la Damasc. 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.