Femeia de afaceri Halla Tomasdottir va deveni următorul preşedinte al Islandei, potrivit rezultatelor oficiale ale alegerilor, după ce a învins-o pe Katrin Jakobsdottir, fost premier, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Jakobsdottir, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunoscut înfrângerea duminică dimineaţa, felicitând-o pe Tomasdottir, în vârstă de 55 de ani.

Fondatoare a Audur Capital, o companie de investiţii înfiinţată în 2007 pentru a promova valorile feminine în sectorul financiar, Tomasdottir este director executiv al The B Team, o organizaţie non-profit fondată de miliardarul britanic Richard Branson pentru a promova în afaceri practici ce respectă valorile umanitare şi ecologice.

Ea va fi a doua femeie care va ocupa funcţia de preşedinte al Islandei. În 1980, Vigdis Finnbogadottir a devenit prima femeie din lume aleasă în mod democratic drept şef de stat.

În Islanda, o republică parlamentară, rolul preşedintelui este în mare parte onorific, dar este garantul respectării Constituţiei şi al unităţii naţionale.

El are dreptul de veto asupra textelor parlamentare şi le poate supune unui referendum.

Tomasdottir a fost creditată duminică cu 34,6% din voturi, cu 71,6% din buletinele de vot numărate, faţă de 25% pentru  Jakobsdottir, care a demisionat în aprilie din funcţia de prim-ministru al unui guvern de stânga-dreapta pentru a candida la alegerile prezidenţiale.

Aceste rezultate îi conferă lui Tomasdottir un sprijin mai puternic decât cel preconizat de sondaje, care le arătau pe cele două candidate la egalitate.

"Se pare că Halla Tomasdottir va fi următorul preşedinte al Islandei. O felicit şi ştiu că va fi un preşedinte bun", a declarat Jakobsdottir pentru postul naţional de televiziune RUV.

La rândul său, Tomasdottir a declarat pentru cotidianul Morgunbladid că "încearcă doar să respire", adăugând: "Mă simt incredibil. Ştiu că nu se termină până nu se termină. Aşa că încerc doar să rămân calmă şi să respir".

În timpul campaniei nu a apărut nicio temă unică. În Islanda, candidaţii se prezintă în mod tradiţional ca independenţi la aceste alegeri, fără apartenenţă la un partid. Orice cetăţean care strânge 1.500 de semnături poate candida.

Tomasdottir îi va succeda foarte popularului Gudni Johannesson, în funcţie din 2016, care nu a mai candidat pentru realegere.

Statul insular, cu aproape 400.000 de locuitori, se confruntă cu incertitudini după recentele erupţii vulcanice care au declanşat evacuarea pe termen nelimitat a mii de persoane, adăugând presiuni asupra unei economii care este deja încercată de o inflaţie ridicată şi rate ale dobânzii în creştere. Islanda face parte din Spaţiul Economic European, dar nu este membră a UE. În schimb, este membră NATO, deşi nu are o armată propriu-zisă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.