Irlandezii vor decide vineri cu privire la eventuala anulare a unei prevederi constituţionale prin care este interzisă blasfemia. Un vot favorabil ar fi un nou semn al scăderii influenţei Bisericii Catolice în Irlanda, scrie The Guardian.
Constituţia irlandeză, scrisă în 1937, precizează că „publicarea textelor care pot fi considerate blasfemie, subminează autoritatea sau sunt indecente va fi pedepsită conform legii”. În 2009, Parlamentul irlandez a aprobat o lege prin care este definită mai clar blasfemia. Conform Actului Defăimării, un text poate fi considerat o blasfemie atunci când insultă o religie, când ofensează un număr mare al adepţilor acelei religii şi când autorul intenţionează să ofenseze prin publicarea textului.
Votanţii vor trebui să decidă dacă doresc eliminarea cuvântului „blasfemie” din Constituţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ultima dată când o persoană este pusă sub acuzare pentru blasfemie în Irlanda a fost în 1855, dar acum trei ani poliţia a deschis o anchetă după ce comediantul Stephen Fry l-a descris pe Dumnezeu la televizor ca fiind „capricios”, „răutăcios” şi un „maniac”. Ancheta a fost oprită ulterior după ce poliţia a decis că au fost prea puţini oameni ofensaţi.
Luna trecută, un sondaj realizat de Irish Times a găsit că 51% dintre respondenţi au declarat că vor vota în favoarea eliminării blasfemiei, 19% au spus că doresc păstrarea ei, 25% sunt indecişi iar 4% nu vor vota.
Amnesty International şi Consiliul Irlandez pentru Libertăţi Civile (ICCL) au emis un comunicat comun săptămâna aceasta prin care fac apel la oameni să voteze cu „Da”.
Liam Herrick, şeful ICCL, a declarat: „Libertatea de exprimare este inima democraţiei noastre şi trebuie să permitem discursurile care provoacă sau ridiculizează idei sau instituţii.
În prezent, dacă o persoană este găsită vinovată de blasfemie, poate plăti o amendă de până la 25.000 de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.