Iranul a anunţat luni că a luat măsuri de retorsiune faţă de o rezoluţie critică la adresa sa adoptată de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) în baza unei iniţiative a Statelor Unite şi altor trei ţări din Occident, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ca răspuns la acţiunea recentă a trei ţări europene şi a Statelor Unite în aprobarea rezoluţiei împotriva Iranului, Organizaţia Iraniană a Energiei Atomice (OIEA) a decis anumite măsuri”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani, în conferinţa sa de presă săptămânală - fără să precizeze natura acestor măsuri.

”implementarea acestor măsuri a fost realizată azi (duminică), în prezenţa inspectorilor AIEA, în complexele de îmbogăţirea (uraniului) de la Natanz şi Ferdo”, a precizat el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Consiliul Guvernatorilor AIEA, cu sediul la Viena, a adoptat joi o rezoluţie critică cu Iranul - cu 26 din 35 de voturi, potrivit mai multor diplomaţi contactaţi de AFP, a doua rezoluţie de acest fel din acest an, după cea din iunie.

Rusia şi China au votat împotriva rezoluţiei.

Motivul discordiei de la originea acestor două rezoluţii este acelaşi, şi anume lipsa unor răspunsuri ”credibile din punct de vedere tehnic” cu privire la urme de uraniu îmbogăţit descoperite în trei instalaţii nedeclarate.

Nasser Kanani a evocat luni probabiulitatea unei anumări a unei vizite - prevăzute a unei delegaţii AIEA - în Iran.

”Vizita delegaţiei AIEA la Teheran a fost aprobată în cadrul acordului cu Agenbţia (ONU), Cu toate acestea, după adoptarea rezoluţiei politice aprobate cu susţinerea Statelor Unite şi celor trei ţări europene, viitoarele măsuri ale Iranului vor fi luate în conformitate cu noile condiţii”, a declarat el.

”republica islamică Iran este pregătită în continuare să răspundă în mod adecvat acţiunilor părţilor occidentale de fiecare dată când ele revin asupra angajamentelor pe care şi le-au asumat”, a subliniat el.

Teheranul a denunţat această rezoluţie încă de joi, apreciind că ea nu va avea ”niciun rezultat” şi că ar putea ”afecta cooperarea” Iranului cu AIEA.

De altfel, negocierile în vederea relansării Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian încheiat de către Iran cu marile puteri, care limitează programul nuclear iranian, se află într-un punct mort.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.