Candidatul moderat la alegerile prezidenţiale din Iran, Abdolnasser Hemmati, fost guvernator al Băncii Centrale, l-a felicitat pe rivalul extremist Ebrahim Raisi pentru victorie, a transmis sâmbătă presa de stat, în timp ce Ministerul de Interne a precizat că voturile sunt încă numărate, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Milioane de iranieni au votat vineri pentru alegerea unui nou preşedinte. Trei dintre cei patru candidaţi pentru a-i urma lui Hassan Rouhani sunt extremişti.

Sondajele de opinie au sugerat că Ebrahim Raisi, cleric şiit conservator care conduce sistemul juridic, este favorit clar. Principalul lui rival este moderatul Abdolnasser Hemmati, fost guvernator al Băncii Centrale a Iranului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Raisi, în vârstă de 60 de ani, a fost procuror mare parte din cariera sa. A fost numit în fruntea sistemului judiciar în 2019, după doi ani de când a pierdut alegerile în faţa lui Rouhani.

El s-a descris drept cea mai bună persoană pentru a lupta împotriva corupţiei şi pentru a rezolva problemele economice ale Iranului. Totuşi, mulţi iranieni şi activişti pentru drepturile omului şi-au exprimat îngrijorarea privind rolul lui în execuţiile în masă ale prizonierilor politic din anii 1980.

„Sper ca administraţia dumneavoastră, sub conducerea liderului suprem Ayatollahul Ali Khamenei, va face Republica Islamică mândră, va îmbunătăţi traiul şi va asigura bunăstarea naţiunii”, a spus Hemmati într-o scrisoare, citată de presa iraniană.

Într-un discurs televizat, Rouhani l-a felicitat pe „preşedintele ales de popor”, fără a-l numi însă.

„Pentru că nu a fost anunţat oficial încă, voi amâna felicitările oficiale. Dar este clar cine a primit voturile”, a spus Rouhani.

Ministerul de Interne a anunţat că rezultatele finale vor fi transmise în cursul zilei de sâmbătă, numărarea voturilor fiind în derulare.

Şi alţi candidaţi l-au felicitat pe Raisi, care a fost sancţionat de SUA în 2019 după ce a fost numit de Khamenei şeful sistemului judiciar.

Sondajele sugerează că prezenţa la vot a fost scăzută, de 44%, faţă de alegerile prezidenţiale anterioare din Iran, în 2017, când s-au prezentat la urne 73% dintre persoanele cu drept de vot.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.