Justiţia iraniană a acuzat aproximativ 800 de persoane pentru că au participat la ”revoltele recente” din provincia sudică Hormozgan, la cele din Isfahan şi Markazi (centrul ţării), potrivit Mizan, agenţia autorităţii judiciare şi agenţiilor de presă locale, citate de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Peste 2.000 de persoane au fost puse sub acuzare, jumătate dintre ele la Teheran, de la izbucnirea protestelor în urmă cu două luni, potrivit cifrelor furnizate de justiţia iraniană.

Organizaţiile pentru drepturile omului din străinătate au anunţat 15.000 de arestări, cifră infirmată de autorităţile iraniene.

Directorul general al justiţiei din provincia Hormozgan, citat duminică de Mizan, a anunţat că au fost acuzate 164 de persoane, ”inculpate după recentele revolte împotriva securităţii” din această provincie.

”În marja unei vizite la centrul de detenţie din provincia Hormozgan, şeful provincial al justiţiei, Mojtaba Ghahremani a anunţat că 164 de persoane reţinute în timpul recentelor tulburări vor fi judecate începând de joi, în prezenţa avocaţilor lor”, potrivit Mizan.

Aceştia sunt acuzaţi de ”adunare şi conspiraţie împotriva securităţii ţării”, ”propagandă împotriva regimului”, ”tulburarea ordinii publice”, ”revolte”, ”incitare la omor”, ”vătămare a agenţilor de securitate” şi ”deteriorarea proprietăţii publice”.

În plus, Asadollah Jafari, directorul general al autorităţii judiciare din provincia Isfahan (centrul ţării), a anunţat 316 cazuri legate de revolte recente. El a mai spus că 12 acuzaţi au fost deja judecaţi, potrivit agenţiei Tasnim.

În plus, 276 de persoane au fost puse sub acuzare în provincia Markazi, a afirmat Abdol-Mehdi Mousavi, directorul justiţiei din provincie, relatează agenţia oficială Irna.

Iranul a fost scena protestelor de la moartea Mahsei Amini, pe 16 septembrie, o tânără kurdă de 22 de ani, arestată trei zile înainte de poliţia morală, fiindcă încălcase codul vestimentar strictal Republicii Islamice.

Liderii iranieni acuză în principal Statele Unite, inamicul declarat al Iranului, că se află în spatele acestor proteste pe care le descriu drept ”revolte”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.