Regele Abdullah al Iordaniei a declarat, duminică, că regatul este implicat în negocieri intensive pentru oprirea a ceea ce a caracterizat drept o escaladare militară a Israelului a celor mai grave violente dintre israelieni şi palestinieni din ultimii ani, transmite Reuters.
Monarhul, a cprui familie acţionează drept custode pentru siturile musulmane şi creştine din Ierusalim, nu a oferit detalii.
Oficialii guvernului iordanian au declarat pentru Reuters că regatul pro-occidental conduce o campanie diplomatică cu aliaţii săi europeni şi americani, pentru a face presiuni asupra Israelului în vederea opririi atacurilor sale aeriene şi de artilerie asupra Gaza, de când au izbucnit luptele, lunea trecută.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Armata israeliană afirmă că Hamas, o grupare islamistă considerată de o mare parte din comunitatea internaţională ca fiind o mişcare teroristă, şi alte facţiuni armate au lansat peste 2.800 de rachete din Gaza, în ultima săptămână.
Tot duminică, ministrul iordanian de Externe, Ayman Safadi, a declarat că acţiunile Israelului împing regiunea către un conflict mai amplu.
"Israelul, ca forţă de ocupaţie existentă, poartă responsabilitatea pentru situaţia periculoasă din teritoriile palestiniene ocupate şi pentru ceea ce provoacă violenţă, ucidere, distrugere şi suferinţă", a spus Safadi.
Mii de iordanieni, majoritatea de origine palestiniană, au ieşit duminică pe străzile capitalei Amman, cerând regatului să renunţe la acordul de pace cu Israelul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.