Înalta Curte de la Londra a autorizat vineri un plan controversat al Guvernului lui Boris Johnson de a trimite în Rwanda solicitanţi de azil, respingând un recurs al unor asociaţii de apărarea drepturilor omului, cu doar câteva zile înaintea primelor expulzări, relatează AFP.
Acest plan prevede expulzarea în Rwanda a oricărei persoane care a intrat în Regatul Unit în mod ilegal sau clandestin.
Judecătorul a subliniat că este ”important, în interesul publicului, ca ministrul de Interne să poată pună în aplicare decizii privind controlul imigraţiei”.
ONU a acuzat Guvernul britanic de lipsă de cinste prin planul de a expulza în Rwanda migranţi care au intrat clandestin în regat, în această audiere, vineri.
În cadrul unei legi foarte controversate - care a intrat în vigoare în aprilie - Regatul Unit prevede să trimită în această ţară dn Africa de Est, situată la peste 6.000 de kilometri de Londra, solicitanţi de azil care au sosit în mod ilegal pe teritoriul britanic.
Primul avion cu migranţi către Rwanda urmează să decoleze la 14 iunie.
Înalta Curte de la Londra a examinat vineri acest plan, foarte criticat de către asociaţii de apărarea drepturilor omului, care vizează, susţine Guvernul, să descurajeze traversarea clandestină a Canalului Mânecii, în toiul unei creşteri a acestor traversări.
Reprezentanta Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), avocata Laura Dubinsky, a declarat în cadrul acestei şedinţe că agenţia ONU este îngrijorată de riscul unui ”prejudiciu grav şi ireparabil” cauzat migranţilor trimişi în Rwanda şi a subliniat că organismul ”nu aprobă în niciun caz aranjamentul anglo-rwandez”.
”UNHCR nu este implicat în aranjamentul dintre Regatul Unit şi Rwanda, în pofia unor declaraţii contrare ale ministrului de stat”, a subliniat ea.
UNHCR a acuzat Guvernul Johnson de ”declaraţii mincinoase”.
Această şedinţă la Înalta Curte are loc după ce un sindicat şi asociaţile de apărarea drepturilor omului Care4Calais şi Detention Action au lansat miercuri, alături de azilanţi, un recurs de urgenţă în justiţie, cu scopul de a bloca expulzarea acestora în Rwanda.
Ministerul britanic de Interne a anunţat că a anulat ordinul expulzării a trei azilanţi.
Potrvit Care4Calais, 35 de sudanezi, 18 sirieni, 14 iranieni, 11 egipteni, dar şi nouă afgani care au fugit de talibani se află printre cei peste 130 de solicitanţi de azil cărora li s-a notificat o posibilă plecare la 14 iunie.
Peste 90 de migranţi vizaţi au lansat recursuri judiciare cu scopul de a rămâne în Regatul Unit, anunţă avocaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...