Anchetatorii ruşi l-au reţinut pe celebrul naţionalist rus Igor Ghirkin, cunoscut şi sub numele de Igor Strelkov, a anunţat vineri soţia sa, o mişcare ce sugerează că autorităţile s-au săturat de criticile sale la adresa modului în care Moscova îşi conduce "operaţiunea militară specială" din Ucraina, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Astăzi, în jurul orei 11.30, reprezentanţi ai Comitetului de Investigaţii au venit la noi acasă. Eu nu eram acasă. La puţin timp după aceea, potrivit portarului, l-au scos pe soţul meu afară ţinându-l de braţe şi l-au dus într-o direcţie necunoscută", a anunţat pe Telegram soţia lui Ghirkin, Miroslava Reghinskaia.

Ea a mai spus că prietenii i-au spus că Ghirkin este acuzat de extremism. "Nu ştiu nimic despre locul unde se află soţul meu, nu m-a contactat", a adăugat ea.

Nu a existat deocamdată niciun comentariu din partea autorităţilor.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Reţinerea sa intervine în condiţiile în care luna trecută Kremlinul s-a confruntat cu o tentativă de revoltă din partea grupului Wagner, miliţia privată condusă de Evgheni Prigojin.

Fost membru al serviciilor secrete ruse, Igor Ghirkin a ajutat Rusia să anexeze Crimeea în 2014 şi apoi să organizeze miliţii pro-ruse în estul Ucrainei, însă, la fel ca Evgheni Prigojin, deşi susţinea invazia rusă din Ucraina, critica aspru conducerea rusă pentru modul în care duce războiul. El devenise din ce în ce mai vocal, bucurându-se de largă audienţă în mediul online, şi anunţase la începutul anului că îşi fondează un partid de opoziţie.


Fost colonel al Serviciului Federal de Securitate (FSB), cunoscut şi sub numele de Igor Strelkov, Ghirkin a fost condamnat anul trecut de justiţia din Olanda, în absenţă, pentru crimă, pentru rolul său în doborârea zborului MH17 deasupra Ucrainei. Tragedia din 2014 din estul Ucrainei s-a soldat cu moartea a 298 de oameni. În timp ce pedeapsa pronunţată a fost de închisoare pe viaţă, el neagă orice implicare în eveniment.

La începutul acestui an, Ghirkin a anunţat că intră în politică şi an devenit din ce în ce mai critic la adresa preşedintelui Vladimir Putin şi a ministrului apărării, Serghei Şoigu, în legătură cu ceea ce el a numit modul incompetent în care Moscova conduce războiul din Ucraina.

CITEȘTE ȘI Naţionaliştii ruşi pro-război, conduşi de Igor Ghirkin, anunţă că intră în politică. Fostul ofiţer FSB, condamnat la Haga pentru doborârea zborului MH17 în 2014, vrea "să salveze" Rusia
CITEȘTE ȘI ISW: Ce se întâmplă la Kremlin şi ce se ascunde în spatele deciziei bloggerului militar rus Igor Ghirkin de a fonda mişcarea "Clubul Patrioţilor Furioşi"

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.