Aripa militară a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a anunţat vineri într-un comunicat că 13 prizonieri israelieni au fost ucişi în urma loviturilor israeliene asupra Fâşiei Gaza din ultimele 24 de ore, relatează The Guardian, care citează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Şase dintre ostatici au fost ucişi în lovituri asupra a două locaţii separate din districtul de nord, iar alţi şapte au murit în lovituri care au lovit trei locaţii din districtul Gaza, potrivit comunicatului.

Hamas ameninţase anterior că va începe să execute ostatici israelieni, dacă Israelul îşi continuă loviturile aeriene în Gaza şi dacă nu eliberează toţi deţinuţii palestinieni.

Rămâne neclar câţi ostatici israelieni a luat Hamas atunci când a efectuat incursiunea sa pe teritoriul Israelului, sâmbătă. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a declarat că guvernul a reuşit să confirme identitatea a 97 de persoane luate ostatice în Gaza în timpul atacului Hamas, dar se crede că au fost răpite peste 100 de persoane.

Cel mai recent bilanţ oficial al victimelor din Israel se ridică la 1.300 de morţi.

Forţele aeriene israeliene au lansat 6.000 de bombe asupra Fâşiei Gaza începând de sâmbătă, a declarat joi seara târziu armata israeliană.

Israelul a dat ordine de evacuare generală a populaţiei din Gaza. ONU a declarat că a fost informată de armata israeliană că cei aproximativ 1,1 milioane de palestinieni din nordul Fâşiei Gaza ar trebui să se mute în sudul enclavei în următoarele 24 de ore.

Vineri, autoritatea Hamas pentru problemele refugiaţilor a cerut locuitorilor din nordul teritoriului să "rămână neclintiţi în case şi să rămână fermi în faţa acestui război psihologic dezgustător purtat de ocupaţie".

Biroul umanitar al ONU a declarat vineri dimineaţa devreme că peste 400.000 de persoane şi-au părăsit deja locuinţele din Fâşia Gaza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.