Regatul Unit prezintă miercuri în Parlament un nou sistem de ajutoare destinate întreprinderilor post-Brexit, care vrea să excludă sistemul ”birocratic” al Uniunii Europene, relatează AFP.
”Proiectul de lege privind controlul ajutoarelor publice este prezentat (miercuri) în Parlament şi profită de oportunităţile generate de plecarea din Uniunea Europeană şi din sistemul acesteia de ajutoare de stat birocratic”, denunţă într-un comunicat Ministerul britanic al Întreprinderilor (BEIS).
Guvernul conservator al lui Boris Johnson, unul dintre artizanii Brexitului, ”vrea să creeze un nou sistem de ajutoare publice, care să stimuleze priorităţile naţionale, precum reechilibrarea creşterii în întreaga ţară sau revoluţia noastră industrială verde”, se arată în comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit BEIS, pe când regatul făcea parte din Uniune, subvenţiile, împrumuturile sau garanţiile de stat ”trebuiau să fie supuse unui lung proces birocatic şi să fie notificate şi aprobate de Comisia Europeană”.
Noul sistem britanic porneşte de la principiul că subvenţiile sunt permise în măsura în care contribuie la ”generarea unei valori pentru contribuabilii britanici”, precizează ministerul.
Guvernul nu intenţionează, însă, să revină ”la o abordare care a eşuat în anii '70, când Executivul încerca să gestioneze economia, să decidă ”laureaţi” sau să repună pe linia de plutire întreprinderi deficitare pe termen lung, subliniază ministerul.
Ajutoarele de stat au fost un punct de disensiuni important în timpul negocierilor Brexitului, iar orice reorientare semnificativă a politicii Londrei ar putea antrena măsuri de retorsiune din partea Bruxellesului.
Guvernul Johnson vrea, de asemenea, să evite ”să acorde ajutoare care să se traducă în relocalizări de locuri de muncă dintr-o parte a Regatului Unit în alta” şi o ”cursă a ajutoarelor publice” între autorităţi din diverse regiuni din ţară în vederea atragerii unor întreprinderi.
”Acest proiect de lege marchează o despărţire clară de regimul ajutoarelor publice ale Uniunea Europeană şi va face astfel încât Regatul Unit să rămână o economie de piaţă competitivă, centrală în succesul nostru economic şi în prosperitatea noastră timp de decenii”, declară ministrul britanic al Întreprinderilor Kwasi Kwarteng.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...