Organizaţia Stat Islamic, care odinioară semăna teroare în Irak şi Siria, dar şi în Europa, a primit o nouă lovitură, după ce liderul său - al treilea deja - a fost ucis în luptă, după cum a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al grupării într-un mesaj audio postat pe un canal de pe reţeaua Telegram, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Abu Hassan al-Hashimi al-Quraishi a fost ucis "luptând împotriva duşmanilor lui Dumnezeu", a spus purtătorul de cuvânt, fără a da detalii despre locul, momentul sau circumstanţele în care a murit.

Potrivit Reuters, armata americană a anunţat ulterior că liderul Stat Islamic a fost ucis într-o operaţiune a Armatei Siriene Libere - un grup rebel - în sudul Siriei. S-a întâmplat la mijlocul lunii octombrie, iar trupele americane nu au fost implicate. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Abu Hassan al-Hashimi al-Quraishi devenise lider în martie, după ce predecesorul său s-a aruncat în aer în timpul unui raid al forţelor americane în nord-estul Siriei.

Purtătorul de cuvânt al grupării a adăugat că a fost numit un nou "calif al musulmanilor", Abu al-Hussein al-Husseini al-Quraishi. Este al patrulea lider al organizaţiei jihadiste, precedenţii trei fiind ucişi. Purtătorul de cuvânt nu a dat informaţii despre noul lider al grupării, care are acelaşi nume de familie ca şi predecesorul său. El a spus doar că noul "calif" este unul dintre "foştii mujahedini" (luptători) ai grupării.

Al-Quraishi se referă la tribul profetului Mahomed, din care trebuie să se tragă autoproclamatul "calif".

Primul lider al organizaţiei Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi al-Quraishi, a fost ucis într-un raid american în 2019 în Siria, iar succesorul său, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Quraishi, a fost eliminat în februarie anul trecut într-o operaţiune a forţelor speciale americane în nord-vestul ţării. De atunci, Statele Unite au continuat să îi vizeze pe liderii de nivel doi ai organizaţiei. În iulie, americanii au anunţat că l-au ucis pe liderul grupării Stat Islamic din Siria într-un atac cu dronă, în nord-vestul ţării.

După o ascensiune fulminantă în 2014 în Irak şi Siria şi cucerirea unor teritorii vaste, organizaţia Stat Islamic şi-a văzut autoproclamatul "califat" destrămat prin ofensive succesive în aceste două ţări, în 2017, respectiv, 2019. Dar, în ciuda pierderii bastioanelor sale din Siria şi Irak, gruparea continuă să revendice responsabilitatea pentru atacuri în ambele ţări prin intermediul unor celule latente. Organizaţia şi-a extins influenţa şi în alte regiuni ale lumii, precum zona Sahel, Nigeria, Yemen sau Afganistan, unde revendică în mod regulat responsabilitatea pentru atacuri, scrie AFP.

Mii de presupuşi jihadişti capturaţi în timpul ofensivei împotriva grupării sunt deţinuţi în prezent în Irak şi Siria. Gruparea jihadistă instaurase un regim de teroare în zonele pe care le controla în Siria şi Irak, impunând o aplicare strictă a legii islamice şi comiţând numeroase abuzuri, unele dintre acestea fiind puse în scenă în videoclipuri violente, care au devenit o armă de propagandă. Stat Islamic a persecutat minorităţile, inclusiv minoritatea yazidi din Irak, în  cazul căreia ONU a acuzat un "genocid".

 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.