Guvernul lui Olaf Scholz şi-a atenuat planurile de înăsprire a politicii de primire a solicitanţilor de azil după atacurile criminale cu cuţitul care au şocat Germania, potrivit unui document obţinut, sâmbătă, de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Una dintre măsurile-cheie ale acestui text, prezentat la sfârşitul lunii august, prevede eliminarea ajutorului pentru solicitanţii de azil care au intrat într-o altă ţară din UE înainte de a veni în Germania. Deşi această dispoziţie este menţinută, partidele din coaliţia condusă de social-democratul Olaf Scholz (SPD), formată cu Verzii şi liberalii, au adăugat excepţii.

Abolirea completă va fi posibilă numai dacă plecarea solicitanţilor de azil în ţara UE în care au sosit prima dată „este posibilă din punct de vedere juridic şi efectiv”, conform documentului. De asemenea, este exclusă în cazul copiilor. „Nu dorim să provocăm lipsa unei locuinţe sau sărăcirea solicitanţilor de azil pentru care este responsabil un alt stat membru al UE”, afirmă deputatul SPD Dirk Wiese într-o scrisoare adresată colegilor săi din grupul parlamentar, a cărei copie a fost obţinută şi de AFP.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În conformitate cu „Regulamentul Dublin” convenit de ţările UE, prima ţară din UE în care intră un imigrant ilegal este responsabilă de cererea sa de azil. Textul modificat urmează să fie dezbătut în Parlament până vineri.

Facilitarea expulzării refugiaţilor care au folosit arme

Guvernul şi-a prezentat propunerea în august, în urma unui triplu atac cu cuţitul la o petrecere din Solingen (vest), atribuit unui sirian suspectat de legături cu organizaţia jihadistă Statul Islamic. În iunie, un alt atac cu cuţitul, atribuit unui afgan la o manifestaţie anti-islamică la Mannheim (vest), s-a soldat cu moartea unui poliţist care intervenise.

Aceste tragedii au alimentat ascensiunea partidului de extremă dreapta AfD, ostil migranţilor, care a câştigat pentru prima dată alegerile regionale în septembrie.

„Pachetul de securitate” al guvernului include, de asemenea, măsuri de facilitare a expulzării refugiaţilor care au folosit arme, o limitare a portului de arme albe şi o extindere a competenţelor autorităţilor.

Măsurile au fost considerate insuficiente de opoziţia conservatoare. Unul dintre deputaţii acesteia, Thorsten Frei, a criticat textul modificat, declarând sâmbătă ziarului Rheinische Post că refugiaţii pentru care Germania nu este responsabilă „vor continua să se poată ascunde în spatele aşa-numitelor excepţii”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.