Mike Milley, generalul american cu rangul cel mai înalt, a declarat luni pentru CNN că, deşi Ucraina este "foarte bine pregătită" pentru o contraofensivă împotriva Rusiei, este "prea devreme pentru a spune cu ce rezultate se va solda" aceasta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Suntem într-un război care reprezintă o ameninţare existenţială pentru însăşi supravieţuirea Ucrainei şi care are o semnificaţie mai mare şi pentru restul lumii - pentru Europa, pentru Statele Unite însele, dar şi pentru întreaga lume", a declarat şeful Statului Major Întrunit al armatei SUA, generalul Mark Milley, într-un interviu acordat din Normandia, Franţa.

În timp ce războiul continuă să facă ravagii în Ucraina, generalul Milley, care se va pensiona în acest an, se află în Normandia pentru a comemora 79 de ani de la invazia din 1944 din Ziua Z - o operaţiune masivă din al Doilea Război Mondial considerată "cea mai mare invazie amfibie din istoria omenirii". 

De luni de zile, SUA şi aliaţii săi au ajutat Ucraina să se înarmeze pentru contraofensiva care urma să înceapă în primăvară. Cel mai recent, SUA au anunţat că vor sprijini un efort comun al altor state pentru a antrena piloţii ucraineni pe avioane de luptă F-16.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Milley a declarat că Ucraina este pregătită pentru contraofensivă deoarece SUA şi naţiunile partenere au furnizat "pregătire, muniţie şi consiliere, informaţii".

La rândul său, Rusia a început deja să afirme că a respins o "ofensivă pe scară largă" în sudul Doneţkului, deşi nu a furnizat dovezi care să susţină această afirmaţie.

CITEȘTE ȘI Rusia afirmă că a zădărnicit o ofensivă majoră în Ucraina şi a ucis sute de soldaţi inamici, Kievul spune că Moscova răspândeşte minciuni. Toată lumea se întreabă dacă a început contraofensiva

Între timp, războiul a început să se strecoare şi în Rusia: presupusele atacuri cu drone ucrainene au lovit în interiorul Moscovei şi un bombardament a avut loc în Belgorod. Întrebat luni dacă astfel de atacuri ar risca escaladarea conflictului, Milley a spus că există "întotdeauna riscul" unei escaladări şi că este un lucru pe care SUA îl urmăresc "foarte, foarte atent".

Săptămâna trecută, vorbind în emisiunea lui Fareed Zakaria de la CNN, consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat că SUA consideră că o contraofensivă ucraineană "va permite Ucrainei să ia înapoi de la Rusia un teritoriu semnificativ din punct de vedere strategic".

CITEȘTE ȘI CNN: "Banii fac minuni". Ucraina a infiltrat agenţi de sabotaj în interiorul Rusiei şi le oferă drone pentru a organiza atacuri

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.