Un acord de încetarea focului care reduce posibilitatea unui nou război a fost stabilit între Israel şi gruparea Hamas, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după o zi în care armata israeliană a bombardat masiv Fâşia Gaza, scrie AFP.
Bombardamentul s-a soldat cu moartea a patru palestinieni şi a unui soldat israelian, a anunţat un purtător de cuvânt al mişcării islamiste.
"Datorită eforturilor Egiptului şi ale ONU, am ajuns la un acord pentru a reveni la starea de calm de dinainte între ocupaţie şi facţiunile palestiniene", a anunţat într-un comunicat Fawzi Barhoum, purtătorul de cuvânt al Hamas,
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vineri, un soldat israelian a fost împuşcat de tiruri palestiniene de-a lungul frontierei, fiind primul soldat ucis aproape de Fâşia Gaza după războiul lansat de armata israeliană împotriva Hamas, în 2014, a indicat pentru AFP un purtător de cuvânt militar.
Ca represalii după moartea soldatului, aproape de enclava palestiniană, armata israeliană a anunţat că a dirijat o serie de raiduri aeriene "împotriva obiectivelor militare".
Doi palestineni au fost ucişi aproape de Khan Younès, la sud de Fâşia Gaza, în urma unor atacuri israeliene asupra unui post de observaţie al Hamas, potrivit unor surse de securitate şi a ministerului Sănătăţii din Gaza. Al treilea palestinian a murit în bombardamentul de la Rafah, în aceeaşi zonă. Al patrulea a fost ucis de tiruri ale soldaţilor israelieni aproape de zona de frontieră, la est de oraşul Gaza.
După 30 martie, palestinienii demonstrează săptămânal în zona frontierei pentru a denunţa blocada israeliană impusă Fâşiei Gaza şi pentru a cere dreptul la revenire al refugiaţilor palestinieni obligaţi să-şi părăsească pâmânturile în 1948, când a fost creat statul Israel. Cel puţin 149 de palestinieni au fost ucişi de armata israeliană în Gaza de la această dată.
Hamas şi Israel s-au înfruntat în trei războaie din 2008.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.