Ploşniţe de pat au fost depistate la Liceul Elisa-Lemonnier din Paris. Confruntaţi cu refuzul autorităţilor de a închide unitatea de învăţământ, profesorii invocă „dreptul de a se retrage”, conform Le Figaro.
Ploşniţele continuă să invadeze capitala. ÎJoi, la liceul Elisa-Lemonnier (Paris 12), au speriat un număr considerabil de elevi şi profesori, care au preferat să se întoarcă acasă, făcând uz de „dreptul la retragere”, notează publicaţia.
Alerta a fost dată în seara zilei de miercuri 4 octombrie, când în Centrul de Documentare şi Informare (CDI) al liceului au fost observaţi mai mulţi dăunători. Directorul a apelat apoi la o „companie de detecţie canină” care a intervenit joi dimineaţă „înainte de ora 8 a.m.”, potrivit Le Parisien. După confirmarea mai multor zone de infestare în care a fost i terzis accesul, tratamentul ploşniţelor a început.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Autorităţile nu doresc pentru moment să închidă liceul, deoarece nu ar exista „nici un risc major în această etapă”. Dar sunt profesorii obligaţi să-şi continue lecţiile? Din punctul de vedere al directorului, unitatea „poate rămâne deschisă”, iar absenţele trebuie „justificate”, conform informaţiilor Le Parisien.
Profesorii au invocat însă „dreptul de retragere”, care permite salariatului sa refuze să vină la locul de munca sau să-l părăsească, fără a avea acordul prealabil al angajatorului sau, daca situatia de şa serviciu prezintă un pericol grav si iminent pentru viaţa sau pentru sănătatea lui. , conform site-ului oficial al administraţiei franceze.
„La ora 8, elevii şi profesorii au rămas afară, pe trotuar. Profesorii şi-au afirmat dreptul de a se retrage (...) Niciunul dintre cei 80 de profesori care ar fi trebuit să fie la serviciu nu a intrat la ore”, a declarat pentru AFP un profesor de liceu.
Într-un mesaj transmis joi după-amiază profesorilor de liceu, directorul informează că firma de dezinsecţie mobilizată în această după-amiază intervine din nou.
Vineri, zonele contaminate vor fi închise „în aşteptarea dezinfectării”, dar restul liceului va fi „disponibil pentru a primi elevi şi profesori”, subliniază directorul, precizând că „unitatea rămâne deschisă şi toată lumea este aşteptată la post. ".
Cel puţin două şcoli, un colegiu din Marsilia şi o şcoală primară din Villefranche-sur-Saône (Rhône), au fost închise în ultimele zile după descoperirea ploşniţelor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...