Forţe ruse au fost ”parţial încercuite” în oraşul strategic Lîman, în estul Ucrainei, recunoaşte liderul separatist din Doneţk Denis Puşilin vineri, ziua anexării prevăzute de Moscova a patru regiuni ucrainene, relatează AFP.
”La ora actuală, Lîmanul este parţial încercuit. Drumul de la Svatove este sub controlul nostru, dar este atacat periodic”, anunţă într-o postare pe Telegram Puşilin, liderul ”republicii separatiste” de la Doneţk, un bastion separatist.
Satele Iampil şi Drobîşeve, situate în apropiere de Lîman, ”nu sunt sub controlul total” al Moscovei, recunoaşte el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.