Statele Unite acuză în mod public China de faptul că încearcă să pirateze cercetarea americană cu privire la un vaccin împotriva noului coronavirus, o nouă escaladare a tensiunilor deja puternice între Washington şi Beijing pe tema pandemiei covid-19, relatează AFP.
”Sectoarele sănătăţii, farmaceutic şi cercetării care lucrează în răspunsul la covid-19 trebuie să fie toate conştiente că sunt primele ţinte ale acestei activităţi şi să ia măsurile necesare pentru a-şi proteja sistemele”, au avertizat miercuri poliţia federală (FBI) şi agenţia însărcinată cu securitatea cibernetică din cadrul Departamentului Securităţii Interne într-un avertisment oficial.
”Tentativele Chinei de a ţinti aceste sectoare reprezintă oameninţare gravă la adresa răspunsuluiţării noastre la covid-19”, subliniază ele.
FBI precizează că ”anchetează” cu privire la ”actori cibernetici netradiţionali afiliaţi Republicii Populare China”, pe care-i suspectează de faptul că vor să fure elemente protejate de propritatea intelectuală în legătură cu cercetarea cu privire la un vaccin, la tratamente, dar şi la teste de depistare a bolii, care a ucis 295.000 de oameni în lume, dintre care 83.200 în Statele Unite.
Este vorba despre hackeri - dar şi despre cercetători şi studenţi - care, potrivit administraţiei lui Donald Trump, sunt activaţi pentru a fura informaţii de la institute universitare şi laboratoare publice în care muncesc.
Identitatea hackerilor nu a fost precizată şi nici ţintele vizate.
Ambasada Chinei la Washington a condamnat aceste acuzaţii pe care le cataloghează drept ”minciuni”, potrivit Reuters, care a dezvăluit săptămâna trecută că spioni cibernetici au atacat producătorul american de medicamente Gilead Sciences - al cărui medicament remdesivir este în prezent unul dintre puţinele tratamente care ajută bolnavi de covid-19.
Statele Unite şi Marea Britanie au avertizat toto săptămâna ttrecută că întreprinderi şi institute de cercetare care lucrează cu privire la covid-19 sunt ţinta unor hackeri susţinuţi de state.
”Statele şi infractorii vor să obţină aceste informaţii pentru a marca puncte pe scena geopolitică sau pentru a câştiga bani”, avertizează Meg King, de la cercul de reflecţie Wilson Center din Washington.
”În contextul în care instrumentele tehnologice în domeniul sănătăţii sunt mai puternice şi mai eficiente ca niciodată, lucrul care probabil va fi cheia pentru a pune capăt pandemiei covid-19, ele oferă totodată o mai mare marjă atacurilor cibernetice ale adversarilor noştri”, subliniază ea.
Senatorul republican Marco Rubio a îndemnat, la rândul său, ”decidenţii la toate nivelurile statului american şi sectorul privat” să facă totul pentru a ”proteja” aceste cercetări.
AMENINŢARE CU SANCŢIUNI
Diplomaţia chineză a respins în avans, luni, orice suspiciune de piraterie informatică şi a dat asigurări că ”luptă împotriva” oricărui fel de atac cibernetic.
”Suntem la vârful cercetării mondiale cu privire la un vaccin şi un tratament împotriva maladiei covid-19. Este imoral să se vizeze China prin zvonuri şi calomnii, în absenţa probelor”, a subliniat ea.
Statele Unite reproşează de mult timp gigantului asiatic un spionaj industrial şi au transformat apărarea proprietăţii lor intelectuale într-o prioritate în războul comercial dintre cele două mari puteri.
Însă o asemenea acuzaţie riscă să afecteze şi mai mult relaţiile deja tensionate după apariţia noului coronavirus, la sfârşitul lui 2019, în oraşul chinez Wuhan - cu atât mai mult în contextul în care Washingtonul îşi sporeşte presiunile asupra Beijingului.
Donald Trump a ameninţat deja - în mod vag - că vrea să facă China să plătească pentru ceea ce el consideră că este vina acesteia în pandemie.
Senatori din tabăra sa republicană - foarte porniţi împotriva Beijingului - au prezentat marţi un proiect de lege care să-i dea preşedintelui puterea de a impune sancţiuni Chinei, în cazul în care aceasta nu contribuie în deplină transparenţă la a face lumină asupra originii bolii.
Administraţia Trump acuză autorităţile chineze de faptul că au întârziat să alerteze lumea cu privire la epidemie şi că i-au disimulat amploarea - şi de faptul că sunt, astfel, ”responsabile” de răspândirea acestuia în lume, de moartea a zeci de mii de oameni şi de actuala criză economică fără precedent.
Locatarul Casei Albe şi secretarul său de Stat Mike pompeo suspectează de-acum în mod deschis Beijingul de faptul că a ascuns un accident la laboratorul din Wuhan, care s-ar afla la originea pandemiei.
”China refuză să permită comunităţii internaţionale să meargă să ancheteze în laboratorul de la Wuhan”, a deplâns senatorul republican Lindsey Graham, unul dintre iniţiatorii proiectului de lege.
”Partidul Comunist Chinez (PCC, unic) trebuie să dea socoteală”, a subliniat colegul său Jim Inhofe. "Înşelătoriile sale cu privire la răspândirea virusului au făcut lumea să piardă vieţi şi un timp preţios”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.