Europarlamentarul britanic Steven Wolfe, care a fost internat joi de urgenţă la un spital din Strasbourg, ar fi fost lovit înainte cu pumnul de un coleg din partidul antiimigraţionist UKIP şi s-ar fi lovit cu capul de un geam, au declarat surse citate de The Guardian, după ce, iniţial, Reuters şi BBC au anunţat că politicianului i s-a făcut rău în urma unei altercaţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Europarlamentarul a dat publicităţii un comunicat în care a dat asigurări că este bine. „Tomografia a arătat că nu am cheaguri de sânge pe creier. În prezent mă simt mai vesel, mai fericit şi zâmbesc la fel ca întotdeauna”, a anunţat el.

„Lucrurile sunt puţin mai bune. Tocmai am vorbit cu Woolfe şi îl voi vizita mai târziu, în această după-amiază. Încă aşteptăm rezultatele (analizelor – n.r.). Îl voi vizita la spital”, a declarat anterior liderul interimar al UKIp, Nigel Farage.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Din păcate, Steven Woolfe s-a prăbuşit şi a fost transportat ulterior la un spital în urma unei altercaţii, care a avut loc la şedinţa din această dimineaţă a europarlamentarilor UKIP. Starea sa este una gravă”, se arată într-un comunicat transmis de de purtătorul de cuvânt al lui Nigel Farage la scurt timp după internarea europarlamentarului.

Surse la curent cu incidentul au spus, ulterior, că Woolfe a fost lovit cu pumnul în cursul unei reuniuni a europarlamentarilor, dar nu s-a simţit rău imediat. El s-a prăbuşit în timp ce se pregătea să participe la un vot în Parlamentul European.

Tensiunile din grupul de europarlamentari UKIP erau joi la cote maxime, după ce lidera Diane James a demisionat, iar Woolfe a dezvăluit că s-a gândit să se retragă din formaţiunea antiimigranţi şi să înscrie în Partidul Conservator.

După o ceartă în grupul de eurodeputaţi, Woolfe i-ar fi cerut unui coleg să îl însoţească afară pentru a continua discuţia. El ar fi fost lovit cu pumnul la scurt timp după aceea.

La un moment dat, presa a speculat că Farage ar fi fost agresorul, dar o sursă din partid a negat ulterior informaţia.

După incident, Woolfe le-a spus colegilor că a fost o discuţie „dificilă”, dar nu le-a dezvăluit exact ce s-a întâmplat. Mai mult, el părea bine până când s-a prăbuşit.

Liderul grupului UKIP din legislativul din Ţara Galilor, Neil Hamilton, a declarat că a fost informat de colegii săi din PE că Woolfe a fost cel care „a provocat bătaia cu unul dintre ei şi a pierdut”.

„A căzut şi s-a lovit cu capul de un geam”, a adăugat Hamilton.

Se pare că Woolfe, Farage şi alţi europarlamentari discutau cu Diane James, care a părăsit marţi conducerea partidului, la numai 18 zile după ce a fost aleasă în funcţie.

Woolfe a anunţat miercuri că se gândeşte să candideze la conducerea UKIP.

După ce Farage şi-a dat demisia, după referendumul din iunie, Woolfe era favorit să îi urmeze în funcţie, dar a depus documentele necesare cu 17 minute prea târziu, astfel că a fost exclus din cursă.

În vârstă de 49 de ani, europarlamentarul britanic a fost ales în regiunea engleză North West. Acesta a fost transportat la spital în stare gravă şi este momentan supus mai multor analize de către medicii francezi.

Steven Woolfe s-a simţit rău şi s-a prăbuşit din picioare în urma unei şedinţe de vot din Parlamentul European.

De asemenea, politicienii UKIP i-au urat însănătoşire grabnică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.